Din 1 august anul curent, cetăţenii străini vor putea solicita misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova vize şi în format electronic. Termenul a fost precizat într-o hotărâre aprobată astăzi de către Guvern, transmite IPN.
Sistemul informaţional de gestionare a vizelor electronice a fost creat în colaborare cu Centrul de Guvernare Electronică şi finanţat de către Banca Mondială.
Prin modificările operate de Guvern în proiectul aprobat anterior, a fost eliminată obligativitatea prezentării biletului de călătorie, la solicitarea vizei. La depunerea actelor este nevoie doar de rezervarea biletului, deoarece la momentul examinării dosarului nu se cunoaşte dacă persoanei i se va elibera sau nu viza de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.