Vitalia Pavlicenco: Trebuie să eliminăm corupţia, să o tăiem de la rădăcină. Sondaj Info-Prim Neo
https://www.ipn.md/ro/vitalia-pavlicenco-trebuie-sa-eliminam-coruptia-sa-o-taiem-de-la-radacina-sondaj-7965_974756.html
{Agenţia de presă Info-Prim Neo desfăşoară un sondaj de opinie printre liderii formaţiunilor politice înscrise în cursa electorală. Subiectul anchetei este fenomenul corupţiei în R. Moldova şi soluţii pentru contracararea acestuia. Tuturor participanţilor le-au fost adresate aceleaşi două întrebări. De această dată răspunde la ele Vitalia Pavlicenco, candidat propus de către Mişcarea social-politică „Acţiunea Europeană” pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului.}
[ - Ce crede formaţiunea pe care o reprezentaţi despre fenomenul corupţiei în Moldova?]
Mesajul Mişcării social-politice „Acţiunea Europeană” este clar: trebuie să eliminăm corupţia, să o tăiem de la rădăcină, dacă vrem să construim o Moldovă puternică. Altfel, totul, ce se clădeşte peste un fundament bolnav, se va înroşi de virusul corupţiei. Avem experienţa tristă a ultimilor 18 ani, timp în care Moldova a fost o ţară fără cap, condusă de oameni care nu şi-au văzut decât interesul şi au furat din banul public până au secat ţara.
Ce crede MAE despre corupţie? Că este cauza principală a sărăciei din Moldova, că este răul cel mai mare dintre toate relele care s-au abătut asupra noastră. De aceea, este timpul să îi punem punct: prin înlăturarea de la conducere a celor care au lăţit-o peste Moldova.
Pierdem anual 1,5 miliarde de euro din cauza corupţiei. Avem un stat unde sărăcia a ajuns la un nivel de nesuportat, unde oamenii, pe care îi întâlnesc în toate raioanele, îmi spun disperaţi că “mai rău de atât nu se poate”. Aşa ceva este inadmisibil! Nu mai poate continua aşa. Cu banii furaţi şi irosiţi de corupţi se puteau construi zeci de şcoli, se puteau repara sute de drumuri, se puteau face programe sociale de asistenţă pentru cei care se găsesc în sărăcie.
[ - Ce va face MAE pentru combaterea corupţiei, dacă electoratul vă încredinţează guvernarea?]
MAE este singurul partid cu plan de guvernare curat. Şi asta pentru că, în loc să promitem marea cu sarea, aşa cum fac celelalte partide politice, noi ştim că lucrurile trebuie rezolvate cu cap.
Or, înainte de a lucra pentru atragerea investiţiilor străine de sute de milioane de euro pe an, pentru crearea unor noi locuri de muncă, majorarea salariilor şi a pensiilor, scoaterea Moldovei din izolarea internaţională, în care este acum, – MAE începe prin a opri corupţia. Am început prin iniţierea Pactului naţional împotriva corupţiei, cu aplicare imediată după alegerile din 5 aprilie. Măsurile noastre sunt concrete, gândite pentru o Moldovă reală, nu cea văzută din maşinile de lux ale celor de la conducere.
Urmărim înfiinţarea unui organism independent de cercetare a actelor de mare corupţie care ne va ajuta să-i prindem pe cei care se îmbogăţesc din averea statului. O altă măsură prevede obligarea politicienilor de a declara toată averea şi toate interesele economice, precum şi confiscarea averilor celor care au furat statul. Şi, nu în ultimul rând, urmărim să creştem drastic pedepsele pentru infracţiunile de mare corupţie astfel încât cei care vor să fure din banul public să ştie că nu sunt mai presus de lege.
Am să vă spun că la ideile noastre de luptă împotriva corupţiei s-au aliat câteva partide democratice din Moldova, recunoscînd, astfel, că MAE nu promite măsuri electorale, ci proiecte care au sens, care chiar pot face bine Republicii Moldova.