logo

Vitali Gavrouc: CSI este o organizație moartă, care se limitează doar la întâlniri de protocol


https://www.ipn.md/ro/vitali-gavrouc-csi-este-o-organizatie-moarta-care-se-8004_1095624.html

Comunitatea Statelor Independente este o organizație moartă care nu ia decizii cu un impact economic sau social pentru cetățeni. Opinia aparține deputatului PAS, Vitali Gavrouc, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice la tema „Retragerea parțială din acordurile CSI: motive și efecte”, organizate de Agenția de Presă IPN. Deputatul partidului de guvernare spune că instituțiile statului analizează funcționalitatea tuturor acordurilor cu CSI și, ulterior, va fi luată decizia denunțării acordurilor care sunt inaplicabile sau depășite de timp.

Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate spun că autoritățile au decis să evalueze impactul acordurilor cu CSI și eventuala denunțare a înțelegerilor nefuncționale, întrucât există prevederi care rămân doar pe hârtie, fără a oferi beneficii cetățenilor.

„Un proces de o asemenea amploare durează mai mulți ani. Avem situații când cetățenii nu pot obține cazierele din Federația Rusă, anterior era o procedură simplă, prin MAI se obținea acest cazier, nu trebuia să mergi în Rusia. Dar acum această comunicare între structuri nu funcționează, este vorba și de situația geopolitică, de război, de lipsa unei încrederi. Respectiv, dacă vorbim de apartenența la o comunitate, e vorba nu doar de drepturi, dar și de responsabilități, iar ele trebuie să existe de ambele părți. Făcând parte din această comunitate avem probleme și la capitolul extrădare. Deci, sunt aspecte care nu funcționează în cadrul CSI. Republica Moldova este în stare să-și onoreze angajamentele pe aceste segmente, iar statele cu care avem acorduri, nu”, a spus deputatul PAS, Vitali Gavrouc.

Potrivit deputatului PAS, în locul acordurilor cu întreaga Comunitate a Statelor Independente, Republica Moldova își dorește redirecționarea dialogului spre fiecare stat în parte. Vitali Gavrouc spune că restricțiile impuse de Rusia produselor moldovenești sunt o dovadă în plus că CSI a devenit o entitate irelevantă pentru Republica Moldova.

„Suntem într-un proces natural de trecere la comunicarea bilaterală. Avem multe acorduri cu statele CSI, aceste acorduri sunt fortificate. Pe platforma GUAM avem acorduri pe domeniul apărării, nu neapărat militariste, dar e o colaborare consistentă. Ne propunem amplificarea dialogului bilateral cu țările care prezintă interes pentru noi. Avem o colaborare bună pe domeniul energeticii cu Azerbaidjan. Avem o colaborare bună cu două state care nu sunt parte CSI, dar au fost parte a Uniunii Sovietice, Georgia și Ucraina. Acum ne propunem trecerea tuturor acestor acorduri pe funcționalitatea lor bilaterală. Va fi un proces de tranziție. Noi facem analiza din perspectiva interesului cetățeanului, sunt peste 300 de acorduri și ele trebuie să aducă cetățeanului un beneficiu vizibil. Am văzut embargo-urile, cooperarea vamală care nu funcționează, când cetățenii noștri chiar dacă au avut produse competitive, tot au avut impedimente. Mai degrabă cetățeanul va întreba de ce tolerăm această situație? De ce nu apărăm drepturile producătorilor? ”, a explicat reprezentantul partidului de guvernare.

Mai mult, reprezentantul puterii spune că cetățenii au răspuns tranșant în privința vectorului geopolitic al Republicii Moldova în timpul alegerilor, atunci când au votat masiv pentru apropierea țării de Uniunea Europeană. Vitali Gavrouc califică CSI drept o entitate depășită, care nu generează soluții pentru problemele cetățenilor.

„Noi suntem și în proces de retragere din acordul de finanțare a televiziunii CSI, MIR, care nu respectă deontologia. Denunțarea tuturor acordurilor este un proces care durează, dar dacă aderăm la Uniunea Europeană vor exista incompatibilități, provocări cărora trebuie să le facem față. Uitându-ne la vectorul geopolitic Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică, răspunsul cetățenilor la această întrebare deja a fost dat, dar ele nici nu pot fi puse pe o balanță. Uniunea Europeană este o structură solidă, funcțională. Dar dacă vorbim de Uniunea Euroasiatică este o organizație inexistentă, fără niciun conținut. Iar CSI este o organizație moartă, care se limitează doar la întâlniri de protocol, fără decizii cu impact social sau economic”, a spus Vitali Gavrouc.

Dezbaterea la tema „Retragerea parțială din acordurile CSI: motive și efecte”, este ediția a 276-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”