Principalul obiectiv al președintelui Maia Sandu este curățarea Parlamentului, considerat nelegitim de către membrii Partidului Acțiune și Solidaritate, iar odată ajunsă în funcție, va trebui să lucreze cu o nouă majoritate. Despre aceasta a spus Virgiliu Pâslariuc, reprezentantul Maiei Sandu, candidata PAS, iar declarațiile au fost făcute la dezbaterile electorale „Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă?”, organizate de Agenția de presă IPN.
Virgiliu Pâslariuc subliniază că funcția președintelui este prin excelență una unificatoare, iar în Republica Moldova un astfel de președinte lipsește. Potrivit lui, politicienii au ales calea de a diviza oamenii, fără să țină cont de suferințele comune ale acestora. „Indiferent de limba pe care o vorbesc, indiferent de viziunile lor politice, toți cetățenii suferă de aceleași probleme: hoție, migrație, corupție”. În acest sens, ca președintele să înțeleagă mai bine problemele cetățenilor, este necesar ca el să nu fie unul izolat și oamenii să aibă acces la el, a spus deputatul PAS
„Oamenii trebuie să aibă acces la președinte. Acesta trebuie să fie unul dintre oameni, ca să le vadă năzuințele și prin aceasta, de fapt, să unească”, a menționat Virgiliu Pâslariuc.
Totodată, el a declarat că Republica Moldova până acum am avut președinți care s-au ocupat doar de problemele lor, nu și ale cetățenilor.
Faptul că acum ne aflăm într-o izolare internațională fără precedent este rezultatul politicii dezechilibrate duse de Igor Dodon, notează deputatul. „Noul președinte, sperăm că va fi Maia Sandu, va trebui să readucă încrederea partenerilor internaționali și comunităților internaționale. De aceea, aceste alegeri sunt extrem de importante. Vom da și pe plan internațional acest semnal că Moldova se schimbă și are această capacitate de schimbare”, afirmă reprezentantul Maiei Sandu.
Acesta reiterează că politica externă trebuie să fie în favoarea oamenilor. Trebuie să fie restabilite, în primul rând, relațiile cu România, Ucraina, Statele Unite, dar și cu Rusia - pentru relații bilaterale corecte și în beneficiul cetățenilor.
De asemenea, Virgiliu Pâslariuc accentuează faptul că trebuie reluată implementarea Acordului de asociere cu UE, un capitol la care țara noastră are restanțe iar, în opinia lui, viitorul țării este în această direcție.
Dezbaterile electorale: „Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă?”, fac parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.