logo

Violența în familie, combătută prin artă


https://www.ipn.md/ro/violenta-in-familie-combatuta-prin-arta-7967_1035257.html

Campania „Protejează familia de violență”, desfășurată de către Asociația Promo-LEX, în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliție, se încheie. Cu această ocazie, pe 24 iunie, cu sprijinul Direcției cultură din municipiul Chișinău, în Scuarul Catedralei Mitropolitane va avea loc un concert de muzică populară și muzică simfonică. Astfel, organizatorii își propun să combată violența în familie prin artă, transmite IPN.

Daniela Buzatu, reprezentant al IGP, a declarat la o conferință de presă că această campanie a fost lansată pe 19 mai. Specialiștii s-au deplasat în localități din zece raioane, unde au promovat măsurile de protecție împotriva violenței, serviciile gratuite pentru victimele violenței, dar și prevederile legale care vizează acest fenomen. Daniela Buzatu a mai spus că, din păcate, în societate mai persistă stereotipuri și nu o dată a auzit expresia: „Femeia nebătută este ca și casa nemăturată”, însă acest lucru dă un impuls ca activitățile de combatere a violenței în familie să continue.

Șefa Direcției cultură, Lucia Culev, a menționat că evenimentul din 24 iunie reprezintă finalul campaniei „Protejează familia de violență” și începutul unei noi campanii de combatere a violenței prin artă, pe care Direcția, împreună cu artiștii autohtoni, o vor extinde în localitățile din țară.

În prima parte a concertului din 24 iunie vor evolua interpreți și ansambluri de muzică populară – Surorile Osoianu, „Edera”, „Plăieșii” și alții. După care va urma partea simfonică cu muzică de Johann Sebastian Bach și Eugen Doga, Constantin Rusnac, Anatol Chiriac. În scenă vor evolua soliști de Teatrul Naționale de Operă și Balet „Maria Bieșu” – Mariana Bulicanu, Ghiulinara Răileanu, Tatiana Vârlan etc. Concertul va începe la ora 18.00.

Lilia Potâng, jurist Promo-LEX, a menționat că astfel de campanii vor continua pentru că se constată că victimele violenței continuă să trăiască în tăcere și să ascundă actele de violență la care sunt supuse. De multe ori aceste cazuri devin fatale. Doar pe parcursul anului trecut, ca urmare a actelor de violență în familie au decedat 64 de persoane. Prin aceste campanii victimele, dar și martorii actelor de violență sunt îndemnați să raporteze cazurile la poliție.