Vinificatorii moldoveni vor avea posibilitatea să-şi promoveze produsele în Marea Britanie şi Germania
https://www.ipn.md/ro/vinificatorii-moldoveni-vor-avea-posibilitatea-sa-si-promoveze-produsele-in-mare-7966_959100.html
În următoarele două luni la Londra şi Munchen se vor desfăşura Târguri Internaţionale ale Vinului, la care vor avea posibilitatea să participe şi producători de vinuri din R. Moldova.
Potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI), în perioada 16-18 mai curent, la Londra, Marea Britanie, va avea loc a 26-a ediţie a Târgului Internaţional „Wine and Spirits Fair”. Numărul participanţilor preconizat este de 1300 de întreprinderi, din 35 de state, care îşi vor prezenta produsele şi inovaţiile în domeniu, totodată, se aşteaptă circa 25 mii vizitatori.
„Pentru fiecare dintre participanţi, începând cu furnizorii pentru localuri de agrement, importatori şi exportatori, ediţia din anul acesta va constitui o posibilitate unică de a savura şi aprecia vinuri din statele marilor producători de vinuri”.
Târgul oferă vizitatorilor şansa de a-şi lărgi spectrul cunoştinţelor şi de a iniţia contacte de parteneriat. În cadrul acestui eveniment vor fi organizate seminare, pavilioane şi standuri de prezentare şi degustare a vinurilor prezente la cele mai importante evenimente în domeniul vinificaţiei.
La fel, vinificatorii moldoveni sunt invitaţi să participe la a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Vinului – 2006, care se va desfăşura în perioada 16 – 18 iunie, la Munchen, Germania, pe teritoriul stadionului olimpic.
La ediţia precedentă a festivalului au participat vinificatori din 24 de ţări, inclusiv Germania, Italia, Franţa, Portugalia, Austria, Elveţia, Cehia, Slovenia, Ungaria, Bulgaria, Olanda şi alte ţări, numărul vizitatorilor atingând cifra de circa 40 mii din Europa de Est şi Vest, Asia, Africa şi America.
În cadrul Festivalului vor mai fi organizate diverse activităţi de afaceri, degustări, concursuri pentru cele mai bune vinuri şi va fi editat catalogul participanţilor.
Surse din cadrul CCI, au declarat pentru Info-Prim Neo, că deocamdată nici un antreprenor moldovean nu şi-a anunţat participarea la aceste două evenimente, dar o pot face prin depunerea unei cereri la Camera de Comerţ şi Industrie a R. Moldova. La fel, pentru Germania, participanţii trebuie să achite 1650 euro pentru un pavilion cu o suprafaţă de 9 metri pătraţi, 2750 euro - pentru 16 m.p., 3950 euro - pentru 25 m.p. şi 22 100 euro - pentru 150 m.p. Taxa de participare pentru Londra, deocamdată nu se cunoaşte. Specialişti CCI spun că, în cazul când vor apărea solicitări de participare, va fi precizată şi mărimea taxei.