Viktor Ianukovici şi Dmitri Medvedev vor semna o nouă declaraţie privind reglementarea conflictului transnistrean
https://www.ipn.md/ro/viktor-ianukovici-si-dmitri-medvedev-vor-semna-o-noua-declaratie-privind-regleme-7965_981848.html
Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici, intenţionează să semneze o nouă declaraţie comună a Rusiei şi Ucrainei privind reglementarea conflictului transnistrean. Ambasadorul rus la Chişinău, Valerii Kuzmin, a declarat miercuri, 14 aprilie, că speră că această declaraţie va impulsiona procesul de negocieri, transmite Info-Prim Neo.
Declaraţia urmează să fie semnată în cadrul şedinţei comisiei interstatale a celor două ţări, care se va desfăşura la mijlocul lunii mai, cu prilejul primei vizite oficiale a lui Dmitri Medvedev la Kiev.
Valerii Kuzmin a spus că cele două state, negociatori în formatul 5+2, ar putea pune la baza semnării declaraţiei respective intenţia de a obţine soluţionarea problemei transnistrene pe cale paşnică şi în baza integrităţii teritoriale a Moldovei.
„Transnistria nu este recunoscută drept stat, dar nici nu putem să refuzăm existenţa ei. Au trecut 5 ani deja de la semnarea precedentei declaraţii de către ex-preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi cel al Ucrainei, Viktor Iuşcenko. În această perioadă nu au avut loc negocieri. Sper că o nouă declaraţie va impulsiona acest proces”, a spus ambasadorul.