logo

Viitorul guvern trebuie să fie de orientare social-democrată


https://www.ipn.md/ro/viitorul-guvern-trebuie-sa-fie-de-orientare-social-democrata-7542_1064622.html

Viitorul guvern trebuie să fie de orientare social-democrată

”Creşterea bunăstării populaţiei şi soluţionarea reală a problemelor sociale poate fi asigurată, actualmente, doar de o formaţiune de stânga de tip european”, a declarat, recent, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, la o întâlnire cu alegătorii din satul Sărata Galbenă, raionul Hânceşti. Problemele sociale sunt extrem de actuale în această regiune, care în vara trecută a fost afectată şi de inundaţii deosebit de puternice. Partidul Democrat din Moldova (PDM) a sărit printre primii în ajutorul sinistraţilor, de aceea, membrii săi au dreptul moral de a se expune în această privinţă.

În ultimele două decenii, Republica Moldova a urmat două modele diferite de dezvoltare social-economică, din păcate însă, în ambele cazuri rezultatul a fost negativ. Principiile liberale, prin definiţie, nu sunt acceptabile în cea mai săracă ţară din Europa – liberalismul dă rezultate rapide şi contribuie la creşterea economică durabilă doar în prezenţa unor resurse semnificative. Cum este, de pildă, exemplul Statelor Unite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: ţara a avut un teritoriu imens, resurse naturale şi condiţii climatice ideale pentru agricultură în Sud, dar şi petrol în Pennsylvania şi aflux de imigranţi în Nord. În Republica Moldova, în condiţiile unei lipse acute de resurse, scopul primordial al modelului liberal – eficienţa economică – poate fi realizat doar pe seama celor mai vulnerabile grupuri sociale. Cu dezvoltarea pe principiul ”bogaţii se îmbogăţesc, iar sărăcii – sărăcesc”, cu exodul inevitabil al braţelor de muncă, însă ţara noastră este deja prea bine familiarizată.

Venirea triumfalistă a comuniştilor la putere, pe fondul aşteptărilor de schimbare în bine, a adus în sine un model de ”bolşevism de piaţă”, unde antreprenoriatul este supus structurilor de stat, unde numai businessmenii apropiaţi puterii sunt privilegiaţi, în timp ce marea parte a populaţiei se mulţumeşte cu ”pomene” aruncate de cei de la conducere. Despre modelul nociv, aplicat de PCRM, a atenţionat în discursul său la Hânceşti şi Marian Lupu: timp de aproape un deceniu de creştere economică, în Republica Moldova nu s-a făcut absolut nimic pentru a ameliora competitivitatea şi productivitatea în economie. Comuniştii încearcă să se laude cu tot felul de cifre privind creşterea bunăstării în anii în care au guvernat, dar sunt incapabili să răspundă la o simplă întrebare – de ce în această "creştere tumultoasă" numărul muncitorilor migranţi s-a ridicat la sute de mii şi de ce aceşti oameni nu şi-au putut găsi un loc de muncă acasă?

În discursul său, Marian Lupu a subliniat că Partidul Democrat abordează problemele ţării şi ale poporului având încrederea în succes, întrucât PDM este singura formaţiune capabilă să găsească calea corectă în actualele circumstanţe – calea stângii europene, bazată pe tradiţii sociale-democrate. Pe aceste principii, pe experienţa social-democrată se bazează şi proiectul ”Agenda nouă pentru Moldova”, lansat de PDM în vara anului trecut şi care îşi pune ca scop ”însănătoşirea” economiei şi a societăţii moldoveneşti, prin aplicarea tehnologiilor noi şi pe implicarea cât mai largă a populaţiei în soluţionarea problemelor sociale şi politice.

Diferenţa fundamentală dintre modelul social-democrat şi cel liberal (ignorând din start modelul PCRM-ist, întrucât este retrograd şi ineficient) constă în faptul că, pentru stânga europeană, soluţionarea problemelor sociale reprezintă obiectivul principal, în timp ce eficienţa economică este doar un mijloc de a realiza acest deziderat.

Nu putem afirma că liberalii nu-şi doresc să depăşim sărăcia şi mizeria, dar abordarea lor principială vine în contradicţie cu cea social-democrată, creşterea standardelor sociale nu este o prioritate, aşa că lupta împotriva sărăciei se rezumă la ei doar la sloganurile de campanie electorală.

Chiar şi realităţile actuale vin să confirme acest lucru, iar un şir de exemple în acest sens a adus, în discursul său, şi Marian Lupu. Este semnificativ şi faptul că miza pe eficienţa economică, caracteristică liberalilor, pune, cu bună sau rea ştiinţă, pe planul doi necesitatea rezolvării problemelor sociale. Iar în Republica Moldova, asta înseamnă că atât sfera socială are de suferit, cât şi progresul economic întârzie.

Anume cu efortul reprezentanţilor PDM din Guvern şi Parlament, la Bălţi a fost iniţiat proiectul unei întreprinderi mixte moldo-germane de producere a pieselor auto, care va oferi 5 mii de locuri de muncă noi. Nici comuniştii nu s-au grăbit să creeze opurtunităţi de angajare, dar nici guvernarea de un an a Cabinetului Filat nu a reuşit să schimbe starea de lucruri în privinţa şomajului. Iată că PDM este singura formaţiune capabilă să treacă de la vorbe interminabile, la fapte. 

Anume PDM a fost în măsură să identifice, să ofere soluţii de sistem şi să pună în aplicare măsuri concrete pentru una dintre cele mai dureroase probleme ale Moldovei – sistemul de învăţământ vicios. Experienţa ţărilor europene cu iniţiative sociale-democrate a scos la iveală, în ultimii ani, o nouă axiomă: progresul este fizic imposibil fără un sistem de învăţământ modern, eficient şi care să răspundă necesităţilor de producţie înalt tehnologică. În cadrul unui atare sistem de învăţământ, este strict interzisă finanţarea trunchiată, specifică liberalismului, în care doar ceea ce ”rămâne în plus” merge spre necesităţile sociale. Reforma învăţământului trebuie să înceapă, din start, cu o finanţare mai mare, cu majorarea salariilor pentru pedagogi şi cu reutilarea tehnică a instituţiilor de învăţământ. Iată că PDM luptă consecvent pentru o astfel de soluţie, iar Marian Lupu a şi enumerat măsuri concrete în acest sens.

Un alt element important, fără de care evoluţiile în domeniul social sunt imposibile, îl constituie aplicarea consecventă a principiului echităţii sociale. PDM este singura forţă politică din Republica Moldova, care a promovat în mod constant acest principiu. Comuniştii, care şi-au asumat rolul unui partid ”de stânga”, în cei opt ani de guvernare, nici măcar nu au încercat să înlăture diferenţierea distorsionată la asigurarea unor categorii  de pensionari şi niciodată nu au propus normative unice şi echilibrate la calcularea pensiilor. Soluţionarea acestei probleme fost propusă iarăşi de fracţiunea Partidului Democrat şi acest singur fapt este în măsură să demonstreze care partid – cel condus de V.Voronin sau de M.Lupu – este de facto un partid de stânga, în sensul civilizat al noţiunii.           Nu în ultimul rând, liderul democrat a remarcat că formaţiunea are ca obiectiv o viitoare guvernare coordonată de PDM – reprezentantul adevărat al politicii de sorginte social-democrată, capabilă să-şi asume rolul de a moderniza şi dezvolta ţara. Prin exemplul ţărilor UE, este vizibil faptul că partidele liberale au, de regulă, o poziţie mai dură în raport cu Rusia şi sunt, în marea majoritate, mai apropiate ideilor de solidaritate nord-atlantică. De cealăltă parte, stânga europeană este orientată spre o apropiere faţă de Moscova, dar şi spre un parteneriat reciproc avantajos dintre UE şi Rusia. Anume pe aceste priorităţi ale politicii externe se bazează şi PDM – singura formaţiune care şi-a demonstrat ataşamentul faţă de principiile de colaborare dintre Est şi Vest. ”Fără un echilibru raţional în politica externă, obiectivele de modernizare social-economică nu pot fi atinse”, a subliniat Marian Lupu.

Întâlnirea cu alegătorii din satul Sărata Galbenă a demonstrat încă o dată diferenţa principială dintre campania electorală a Partidului Democrat şi a celorlalte formaţiuni. Astfel, PDM nu face doar promisiuni frumoase, ci oferă şi modalităţi practice pentru realizarea obiectivelor sale, precum şi confirmă interesul său în bunăstarea ţării şi a cetăţenilor.

Anna Negru