logo

Victoria lui Constantin Codreanu – primul pas spre unirea cu România, declarație


https://www.ipn.md/ro/victoria-lui-constantin-codreanu-primul-pas-spre-unirea-cu-romania-declaratie-7965_1041583.html

Victoria candidatului Partidului Unității Naționale, Constantin Codreanu, în alegerile din Chișinău ar însemna primul pas spre unirea Republicii Moldova cu România, în condițiile în care populația din Republica Moldova manifestă o dorință din ce în ce mai mare pentru reunificare. De această părere este Sorin Roiban, președintele National Committee of Romanian-American Republicans.

„Suntem aici la invitația și cu sprijinul oferit de Eugen Tomac, președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară din România. Suntem aici pentru a acorda un sprijin de imagine candidatului nostru unionist la alegerile locale, domnul Constantin Codreanu”, a declarat Sorin Roiban într-o conferință de presă la IPN. Despre Constantin Codreanu a spus că este un bun exponent al valorilor umane, este un candidat excelent pentru Chișinău.

 „Am ales să ne implicăm în acțiunile de apărare și promovare a principiilor și a valorilor unei democrații sănătoase, adică a drumului spre Vest, spre Europa. Dorința oamenilor de aici nu poate fi ignorată de nimeni. Acești oameni au dreptul să se unească cu țara-mamă, așa cum au făcut-o exact acum o sută de ani. A rămâne într-o zonă gri în actualul context politic înseamnă a cădea pradă sferei de influență a oricui ar dori, dar mai ales a Rusiei, cu pretenția de revenire la puterea colonială care a fost. Nu putem lăsa ca acest lucru să se întâmple când condițiile pentru reunire sunt întrunite ”, a mai spus Sorin Roiban.

Elroy Sailor, strateg și membru al echipei de tranziție a președintelui SUA, Donald Trump, a declarat că a avut ocazia să se întâlnească și să discute cu Constantin Codreanu. A discutat și cu oamenii de aici și a văzut că aceștia îl susțin. El a mai spus că promovează colaborarea între Republica Moldova și SUA, și Europa, dar și cu Federația Rusă.

Laurel Bennett, membră a Partidului Republican, a menționat că Republica Moldova este o țară cu oportunități de dezvoltare. Are resursele și oamenii necesari pentru a valorifica aceste oportunități, iar ei sunt aici ca să-și oferte ajutorul. Una dintre oportunități este dezvoltarea turismului. Industria vinicolă este o cale prin care turiștii pot fi motivați să vină în Moldova.