La cei 27 de ani de Independență, Agenția de Presă IPN și-a propus să prezinte gânduri ale celor care au ales să plece din țară, temporar sau definitiv, în căutarea unui viitor mai bun.
Victor Vrabie are 25 de ani şi este plecat în Franța de șase ani. A făcut masteratul în econometrie la Școala de Economie din Toulouse, iar acum activează în calitate de inginer consultant în statistică şi informatică, locuind în Paris. Spune că plecarea din ţară nu a fost o alegere. A fost mai mult o continuare firească a studiilor, iar acest parcurs i-a fost insuflat încă din școala primară. Părinții au ales Liceul „M. Eminescu”, un liceu cu profil francofon, în care copiii învață limba franceză câte 5-6 ore pe săptămână.
„Cum am zis, nu a fost o alegere, nu am stat niciodată să compar sau să aleg unde mi-ar fi mai bine, nu. A fost mai mult un act de rebeliune și curiozitate. O dorință a unui tânăr de 18 ani să plece într-un loc nou și să vadă cum merg treburile acolo. Nu am plecat în Franța „pentru un viitor mai bun” sau pentru „studii de calitate” și, de fiecare dată când aud pe cineva care zice anume așa, îmi vine să râd. Franța, Europa,SUA nu oferă un viitor mai bun, ele îți oferă o șansă. E treaba fiecăruia să utilizeze această șansă pentru a-și croi viitorul”, spune Victor Vrabie.
În opinia sa, poporul moldovean are ce învăța de la cel francez. „Voi da un singur exemplu care rezumă foarte bine lucrurile care ar putea fi schimbate – „arta de a trăi” (fr: savoir vivre)… Ideea este de a face o artă din felul cum trăiești şi cum profiți de fiecare moment al vieții. Să știi să apreciezi lucrurile simple: mâncarea, timpul liber, familia, sănătatea și fiecare moment să îți aducă plăcere”, menţionează tânărul. Să nu mănânci de dragul mâncatului, dar să petreci timpul cu familia, prietenii, colegii în timpul mesei, ca să poți transforma un simplu prânz într-un adevărat eveniment. „Cu tristețe și cu părere de râu, îmi dau seama că exemple preluate de la moldoveni sunt foarte limitate, chiar inexistente. Probabil greșesc și mi-ar plăcea mult să aflu și eu ce ar putea învață persoanele din occident de la moldoveni, eu însă nu pot găsi ceva care ar putea fi remarcat”, susține tânărul.
Întrebat cum se vede Republica Moldova din afară, tânărul răspunde că ea efectiv nu se vede. „Scuzată-mi fie brutalitatea, dar Republica Moldova efectiv nu se vede din afară. Societatea europeană nu este interesată de situația din Moldova, pentru că ea nu este cu nimic interesantă. Republica Moldova se vede din afară doar pentru cetățenii moldoveni plecați peste hotare şi de cele mai multe ori nu cu ochi foarte buni. Sincer să fiu, situația în care se află ţara noastră tot de mai multe ori seamănă cu un teatru al absurdului și acest fapt mă face să zic de fiecare dată că nu am să mai citesc știri despre Moldova”, afirmă Victor Vrabie.
În linii generale, nu consideră de bun augur să vorbească neîntrebat despre Moldova, dar cazurile în care este întrebat despre Republica Moldova sunt limitate. În general, întrebările se rezumă la experiența sa în Moldova și la cum a ajuns în Franța. „De obicei răspund mai mult cu date socio-economice exacte şi mă străduiesc să mă abțin de la păreri proprii, pentru că ele de cele mai multe ori nu vor face faţă bună Moldovei. Lucruri cu care să mă mândresc despre Republica Moldova, fiind în Franța, sunt foarte și foarte limitate”, a spune tânărul.
Victor Vrabie se mândrește cu tradițiile producerii vinului, însă comparativ cu tradițiile franceze ale producerii vinului ele sunt nesemnificative. Se mândrește cu unele tradiții culinare, însă iarăși, nu pot fi comparate cu tradițiile culinare franceze. „Ea, Moldova de astăzi, fiind lucrul despre care evit să vorbesc. Mă mândresc, însă mă străduiesc să nu afișez asta pentru că la scară occidentală lucrurile cu care mă mândresc și mi se par excepționale sunt de fapt normalități ale societății lor”, a menţionat Victor Vrabie.
Întrebat ce ar putea să-l determine să revină acasă, tânărul spune că nimic. Și nu este deloc o odă statului francez, mai mult o constatare a realității și a diferențelor între cele două societăți. Republica Moldova este un stat tânăr, care dea lungul existenței a avut nenorocul să fie bătut tare de soartă. Și în momentul în care a devenit liber și a trebuit să își ia zborul spre un viitor luminat, această piatră a trecutului încă trage în jos.
În opinia sa, schimbarea trebuie să vină de la societate, pentru că societatea este responsabilă de ceea ce se întâmplă în ţară. „Și când zic societatea, am în vedere fiecare cetățean. Nu trebuie lăsat acest lucru pe conștiința colectivă – pentru că noi ca popor nu o avem. Suntem deprinși că cineva e obligat să facă pentru noi (reminiscențele epocii sovietice) şi refuzăm să ne schimbăm fiecare în parte dând vina pe societate. Cineva îmi va reproșa exact acest lucru, că dau vina pe societate și că eu nu particip la schimbarea acesteia, că am decis să „fug” de realitatea dură moldoveneasca într-o societate bine formată. Realitatea este însă alta – eu am decis să plec înainte ca să am vârsta și puterea de a schimba ceva. Eu sunt rezultatul activității acestei societăți, însă eu nu am participat niciodată la construcția acesteia”, spune Victor Vrabie.
Cu tot respectul faţă de ţara în care a crescut, nu îi este dor de nimic din Republica Moldova. „Dorurile mele nu țin deloc de spațiul geografic, social sau administrativ al Republicii Moldova. Ele țin de părinți, prieteni sau momente ale vieții, care nu sunt legate nemijlocit de spațiul geografic. Îmi e dor de mama când nu sunt în Republica Moldova, însă dacă mama vine în vacanță la mine sau ne întâlnim în alt loc, acest dor dispare. Îmi vine greu să găsesc un dor specific legat de Republica Moldova. Nu îmi este dor de codri sau câmpii, nu îmi este dor de gradina bunicii, nu îmi este dor de pâinea caldă scoasă din cuptor, nu îmi este dor de orașul Chișinău, nu îmi este dor de școală etc. Deloc. Nu îmi este dor de nimic din „dorurile clasice” ale unui moldovean”, susține tânărul.
Îi este dor de o nuntă moldovenească, de sărbătoarea de Crăciun și de Paști, dar pot fi organizate și în afara Republicii Moldova. Tânărul spune că sunt „produse exportabile” și depărtarea nu-l încurcă să fac un ceaun de sarmale sau să coacă niște plăcinte. „Sunt acele lucruri cu care mă mândresc, care vin din Republica Moldova, însă care nu sunt strâns legate de ea. Sunt lucrurile în care mă regăsesc, pentru că și eu vin din Republica Moldova, însă de care nu sunt strâns legat”, a mai spus Victor Vrabie.
Elena Nistor, IPN
Reluare din 22 august
