Candidatul Partidului Verde Ecologist, Victor Strătilă, roagă chișinăuienii să îl aleagă primar pentru că este „cel mai bun candidat, știe cum, poate și vrea să facă în așa fel ca lucrurile în municipiul Chișinău să ia întorsătură spre binele cetățenilor și nu al unor grupuri de interese, cum a fost până în prezent”. În cadrul celei de-a doua runde a dezbaterilor publice „Vă rog să mă alegeți primar, pentru că...”, organizate de Agenția de presă IPN, candidatul a spus că știe despre problemele cu care se confruntă orașul și vrea ca acestea să fie rezolvate, deoarece are pregătirea și experiența necesară.
Candidatul a declarat că a studiat milităria de unde a învățat cum să conducă spre victorie, că este persoana care nu se dă bătută. A studiat dreptul de unde a învățat să respecte legile, să pună în capul mesei supremația legii și să ceară respectarea legii. A absolvit psihologia de unde a învățat să cunoască oamenii, grupurile de oameni, societatea și să poată să conducă acești oameni pentru binele lor. La fel spune că are experiență în domeniul anticorupției, absolvind în acest sens cursuri în SUA, de unde a luat deprinderi și strategii de luptă împotriva corupției.
Victor Strătilă mai spune că în calitatea sa de avocat aluptat pentru scoaterea benzinăriilor din curțile blocurilor de locuit, pentru a aduce starea spațiilor verzi în aria normalității și a interzice tăierea copacilor. Despre activitatea sa în Comisia Națională de Integritate, candidatul susține că a demascat persoanele neintegre și le-a adus în atenția publicului.
Candidatul evidențiază în platforma sa electorală 7 obiective strategice, printre care: schimbarea sistemului actual de administrare a municipiului Chișinău; stabilirea cu susținerea Partidului Verde European a mai multor parteneriate cu municipiile conduse de verzii europeni; readucerea în albia normalității a triadei vitale cum este educația, medicina și cultura. De asemenea, platforma include: excluderea dictaturii egoiste a partidelor în administrarea Chișinăului; transformarea municipiului într-o capitală curată, verde, prezentabilă și comodă; revizuirea și expertizarea anticorupție a cadrului legal de activitate al Primăriei.
Victor Strătilă susține că pentru implementarea acestor priorități are o echipă bună formată din membrii Partidului Verde Ecologist și are susținerea verzilor europeni. Potrivit candidatului, s-au perindat la conducerea Primăriei Chișinău mai mulți reprezentanți ai partidelor care s-au declarat pro-europene, însă nu au schimbat nimic în structura Primăriei. „Au lăsat-o așa cum au moștenit-o de pe timpul sovietic. Noi avem viziuni clare cum să optimizăm structura Primăriei, cât personal trebuie să fie în această primărie și cum să împărțim responsabilitățile ca primăria să lucreze așa cum lucrează primăriile din orașele verzi europene”, a conchis candidatul.
Potrivit lui Igor Boţan, directorul executiv ADEPT, expertul permanent al proiectului, alegătorii pot înțelege din cele expuse în cadrul dezbaterilor că Victor Strătilă, „deși e verde, este copt”. „În cadrul programului electoral și-a scos în evidență experiența, are abilități de jurist, psiholog, știe a da ordine. Are un program parte din programul verzilor europeni, ceea ce pentru Chișinău este un lucru extraordinar.
Dezbaterile publice „Vă rog să mă alegeți primar, pentru că...”, constituie ediția a 90-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.