logo

Victor Stepaniuc, despre acţiunile şi scopurile elitelor politice ale Republicii Moldova


https://www.ipn.md/ro/victor-stepaniuc-despre-actiunile-si-scopurile-elitelor-politice-ale-8004_1080552.html

În Republica Moldova, la momentul actual, clasa politică se divizează în cel puţin două elite. „E vorba de elita care a câştigat alegerile prezidenţiale, cea pro-occidentală, deşi şi ea este divizată, dar insistă că are cea mai mare legitimitate şi, de fapt, ea are o susţinere masivă în societate, ceea ce s-a văzut în urma alegerilor prezidenţiale şi se vede şi în urma sondajelor din ultimul timp, care demonstrează că au o pondere şi o legitimitate mai mare. Şi există celelalte segmente, de fapt, „contra-elite”. E vorba de Partidul Socialiştilor în persoana fostului preşedinte Igor Dodon, care este a doua personalitate după legitimitate în societate. Dar, şi alte câteva grupuri politice care sunt reprezentate în Parlament şi în afara lui”. Sunt declaraţiile lui Victor Stepaniuc, ex-vicepremier, politolog, făcute în cadrul dezbaterii publice la tema: „Componentele confruntării politice și impactul ei asupra societății” organizate de Agenția de presă IPN.

„Interesele acestor grupuri sunt diferite. Cei din Parlament vor să-şi păstreze ponderea care o au acolo. Viitorul lor politic poate fi sumbru după alegerile parlamentare anticipate şi ei, din punct de vedere legal şi constituţional, au dreptul să-şi continue mandatul. Constituţia şi legislaţia în vigoare prevede că deputatul e ales pe patru ani. În acest context legal, ei pretind să guverneze ţara, în guvernare sau opoziţie. Având în vedere regimul nostru politic constitituţional care este identic cu republică parlamentară clasică, puterea asupra legislativului şi a executivului în cea mai mare parte aparţine Parlamentului, majorităţii parlamentare. Până la ziua de azi, noi avem anumite disensiuni legate cu interpretările pe care le face Curtea Constituţională. În ultimii 10 ani, în special după 2011, au fost mai multe hotărâri care au fost criticate nu doar de politicieni, dar şi de specialiştii de stiinţă a dreptului din Republica Moldova”, a atenţionat Victor Stepaniuc.

Potrivit lui, CC nu a dat un răspuns decisiv în ultimii ani la întrebarea: „Cine e responsabil pentru puterea de stat, în cadrul constituţional al Republicii Moldova? Care este stăpânul puterii, reprezentatul principal al suveranităţii poporului Republicii Moldova? Victor Stepaniuc a făcut trimitere la articolele 2 şi 60 ale Constituţiei care spun că Parlamentul este organul legislativ suprem şi principalul organ reprezentativ al popoului Republicii Moldova. „Deci, preşedintele Republicii Moldova nu are asemenea atribuţii, de a fi reprezentantul principal al poporului. Da, el e şeful statului, are atribuţii de politică externă, de securitate naţională, este protector al suveranităţii şi independeţei, dar oricum puterea de stat se formează în jurul majorităţii parlamentare. Majoritatea parlamentară, care insistă a fi creata în jurul Partidului Socialiştilor are un mesaj incoerent. Ei după 24 decembrie urmau, în viziunea mea ca politolog, să-şi definească majoritatea parlamentară, dar Curtea Constituţională la subiectul respectiv trebuia să pună punctul şi atunci şi pentru preşedinte, majoritate parlamentară, opinia publică şi societate era clar cum dezlegăm această confruntare politică ca ea să nu ajungă la criză politică, care poate duce la anarhie, dezorganizare a societăţii şi a aparatului de stat şi până la urmă, în această perioadă de pandemie, complicată pentru economie și sistemul social, efectul poate fi unul devastator şi primele persoane în stat, preşedintele şi majoritatea parlamentară, daca ea există, ex-preşedintele Dodon şi partidele politice trebuie să găsească soluţii pentru celele mai grave probleme”, a opinat politologul.

Victor Stepaniuc e de părere că resetarea clasei politice în viitorul apropiat este imposibilă ca prioritate politică şi că pentru o resetare serioasă societatea trebuie pregătită, ca să greşească mai puţin în alegeri. El afirmă că actualmente există alte priorități pentru societate: „Pandemia aşa cum a decurs în 2020 şi în lunile din 2021 demonstrează ca s-a acutizat. Mai mult, a lovit grav în economie, export, locuri de muncă. Toata clasa politică trebuie să fie îngrijorată de aceste fenomene, care vor avea consecinţe negative nu doar pentru anul trecut sau acesta, dar şi pentru anii viitori, deoarece, spre exemplu, cei care rămân fără locuri de muncă caută să emigreze, iar în Republica Moldova emigrarea nu s-a oprit odată cu alegerile prezidenţiale”.

Potrivit lui, politicienii responsabili trebuie să recurgă la procedura unui guvern de salvare naţională, creat în baza unor compromisuri, din cei mai buni specialişti pe care îi are ţara. „Să lăsăm confruntările politice, ideologice şi geopolitice şi să ne gândim cum putem ieşi împreună din criză. Un pact între forţele politice la perioade de cotitură, în istoria altor ţări, au adus doar beneficii societăţilor respective. Compromisul, dialogul cu implicarea societăţii civile, specialiştilor, oamenilor de ştiinţă, au adus beneficii ţărilor. Noi, având în vedere şi fostul regim Plahotniuc care a adus multe daune ţării şi situaţia din 2019-2020, trebuie să impunem politicienii responsabili, oamenii care pot lăsa ambiţiile personale de a controla totul să conlucreze. Avem o parte bună a clasei politice care în afară de interese înguste de partid şi interese oligarhice nu au altele. Este greşeala noastră a tuturor că noi alegem asemenea oameni în politica mare, şi apoi ne mirăm ce se întâmplă. Avem nevoie de un guvern profesionist, de salvare naţională”, a afirmat Victor Stepaniuc.

Dezbaterea publică „Componentele confruntării politice și impactul ei asupra societății”, este ediția a 179-a din proiectul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurată de IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.