Candidatul la funcţia de preşedinte al României, Victor Ponta, este apreciat la Chişinău pentru proiectele promovate în Republica Moldova.
Nicolae Şoitu, veteran, reprezentant al Asociaţiei Veteranilor de Război ai Armatei Române, a declarat miercuri, 29 octombrie, la o conferinţă de presă la IPN, că din zecile de proiecte înaintate de către Victor Ponta majoritatea au fost deja finalizate. Unul dintre cele mai importante, potrivit veteranului, este construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, care urmează să fie extins şi la Chişinău.
Veteranul s-a referit alocarea unei sume de bani pentru renovarea Institutului Mamei şi Copilului de la Chişinău. „Vedeţi şi dumneavoastră proiectele care au fost înaintate, vor fi şi altele, şi-a exprimat încrederea veteranul.
Nicolae Şoitu a mai spus că prin alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte al României visul unirii se poate realiza. „Candidează mulţi, dar cele mai bune proiecte sunt cele pe care le înaintează Victor Ponta”, a menţionat veteranul.
Încă un veteran, Ion Mahu, a spus că, în timpul unei vizite la Chişinău, Ponta a participat la conferinţă ştiinţifică organizată la Academia de Ştiinţe, unde a promis şi un ajutor financiar Ministerului Educaţiei. „S-a vorbit în presă şi peste tot despre ceea ce domnul Ponta a realizat aici la noi, în Moldova. El este cunoscut pentru faptele sale, pentru ceea ce a făcut în toate domeniile, mai ales în domeniul educaţiei”, a mai spus Ion Mahu.
Reprezantanţii Asociaţiei Veteranilor de Război ai Armatei Române şi ai Asociaţiei Victimelor Regimului Comunist îndeamnă cetăţenii români din Republica Moldova să-l susţină pe Victor Ponta la prezedinţialele din România din 2 noiembrie.