Contractul de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan ar putea fi prelungit pentru o perioadă mai lungă. O spune ministrul energiei, Victor Parlicov, potrivit căruia acum autoritățile negociază cu liderii transnistreni pentru a obține prelungirea actualului contract. Ministrul energiei spune că prelungirea licenței de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița nu mai este o componentă importantă a negocierilor, întrucât compania se conformează legislației Republicii Moldova, transmite IPN.
Malul drept al Nistrului procură energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan în proporție de 90% din necesarul de energie, la preț de 66 de dolari/MWh., față de 73 de dolari cât era anterior. Ministrul Energiei spune că au loc negocieri privind menținerea acestui preț de achiziție. „Noi propunem continuarea contractului. Ei vor să mărească prețul. Nu dau cifre pentru că orice cifră spusă afectează negocierile. Cred că este în interesul ambelor părți să nu se repete scenariul prost de anul trecut, toată lumea înțelege asta și sper că într-un final vom ajunge la un consens. Noi am propus semnarea unui contract pe termen mai lung. Șansele sunt bune ca să avem energie la același preț, dar nu exclud o perioadă în care ei vor încerca să șantajeze”, a declarat Victor Parlicov în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
În schimbul unui preț avantajos la energie electrică, Comisia Situații Excepționale oferă autorizație de mediu pentru activitatea Uzinei Metalurgice de la Rîbnița. Actuala autorizație expiră la 30 septembrie 2023. Ministrul Energiei spune că Uzina de la Rîbnița se conformează treptat legislației Republicii Moldova, iar din acest motiv nu va mai fi nevoie de intervenția CSE.
Potrivit societății Energocom, în luna septembrie MGRES va furniza malului drept al Nistrului 302 mii MWh din necesarul de 334 mii MWh. Încă 13,4 mii MWh vor fi achiziționați de la producătorii de energie din surse regenerabile (SER) și centralele electrice de termoficare urbane (CET), restul necesarului de energie urmând a fi acoperit de achiziția prin intermediul OPCOM.