Victor Parlicov a fost revocat vineri, 12 iulie, din funcţia de directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Pentru aceasta a votat majoritatea parlamentară, în ultima şedinţă a legislativului din sesiunea de primăvară-vară. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, nu a susţinut proiectul de hotărâre. Liberalul a spus că demiterea lui Parlicov este ilegală deoarece funcţia de director general al ANRE este o funcţie inamovibilă, motiv pentru care va sesiza Curtea Constituţională, transmite IPN.
Ghimpu a făcut trimitere la Legea cu privire la energetică, potrivit căreia directorul ANRE poate fi eliberat din funcţie de către Parlament în cazul pierderii cetăţeniei; imposibilităţii exercitării funcţiei din motive de sănătate; alegerii în altă funcţie; condamnării şi alte motive.
Proiectul de hotărâre a fost înaintat de către preşedintele Parlamentului, Igor Corman, care a spus că a luat această decizie în urma consultărilor desfăşurate cu grupurile care alcătuiesc majoritatea parlamentară. În locul lui Victor Parlicov în funcţie a fost numit Sergiu Ciobanu, care a exercitat anterior funcţia de viceministru al economiei.
Celelalte funcţii de directori ai ANRE le vor ocupa Ghenadie Pârciu şi Iurie Onică. Aceştia îi vor înlocui pe Nicolae Răilean şi Leonid Belinschi, cărora le-a expirat mandatul. ANRE are de tot cinci directori.
Vineri, 12 iulie, Parlamentul s-a convocat în ultima şedinţă plenară din sesiunea de primăvară-vară. Deputaţii vor beneficia de concediul anual începând cu 15 iulie şi îşi vor relua activitatea în organele de lucru ale Parlamentului la 17 august. Legea privind statutul deputatului în Parlament şi Regulamentul Parlamentului prevăd că deputaţii au dreptul la concediu anual plătit, cu durata de 36 zile lucrătoare, luându-se drept bază săptămâna de muncă de 6 zile. Concediul pentru deputaţi este acordat, de regulă, în timpul vacanţei de Crăciun şi a vacanţei de vară.