logo

Victor Chironda: La 5 noiembrie vom vota în toată țara pentru Moldova europeană


https://www.ipn.md/ro/victor-chironda-la-5-noiembrie-vom-vota-in-toata-8012_1099963.html

„La 5 noiembrie vom vota în toată țara pentru Moldova europeană, care trebuie construită ca o casă cu copii în siguranță”, susține Victor Chironda, candidat al Partidului politic Platforma Demnitate și Adevăr la funcția de primar al municipiului Chișinău. În cadrul evenimentului de lansare în campania electorală, candidatul a mai spus că Europa înseamnă valori stabile, progres, civilizație, democrație, libertate și răsplată pentru valoare, transmite IPN.

„Mă adresez în special femeilor și mamelor din Moldova, care înțeleg mai bine ca oricine ce înseamnă o casă cu mulți copii fericiți, sănătoși, educați, care să se joace și să trăiască în siguranță. O casă unde avem grijă și de părinții lor, de educatorii, de medicii, de bunicii lor și de toți ceilalți care le construiesc un prezent și un viitor sigur”, a menționat Victor Chironda.

Potrivit lui, această viziune europeană se aplică în Moldova la Chișinău, dar în orice oraș sau sat. „La alegerile din noiembrie trebuie să alegem pe care mal vrem să fim. Trebuie să votăm pentru o Moldovă europeană, ca o casa cu mulți copii fericiți. Trebuie să votam împotriva ticăloșilor care încearcă sa ne fure Moldova și să o transforme într-o „operațiune specială”, a mai spus candidatul Platformei DA.

Președintele Partidului Platforma DA, Dinu Plîngău, a declarat că în această campanie electorală formațiunea a reușit să identifice cel mai bun candidat pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău. „Expert recunoscut nu doar la nivel național, dar și internațional. O persoană cu o reputație bună, cu calități profesionale deosebite, un om care știe ce înseamnă administrația publică. Activist civic, un om care are toate șansele să obțină un rezultat extrem de bun în această cursă electorală”, a mai spus Dinu Plîngău.

Conform tragerilor la sorți, Victor Chironda de la Partidul Platforma Demnitate și Adevăr urmează să fie cu numărul 12 în buletinul de vot.