Omul de afaceri Ion Sturza ar fi o candidatură ideală pentru funcţia de prim-ministru. De această părere este Victor Chirilă, directorul Asociaţiei pentru Politică Externă, în cadrul emisiunii „Orizont European” de la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.
„Ion Sturza a demonstrat că este persoana care poate implementa reforme, este un bun manager. Nu demult a venit şi cu soluţii pentru scoaterea Moldovei din criză. Cred că este cea mai potrivită candidatură”, a declarat Chirilă.
De altă părere este Petrişor Peiu, expert economic al Fundației Universitare a Mării Negre, care consideră că Ion Sturza nu este cea mai potrivită candidatură la şefia Guvernului de la Chişinău. „Nu cred că Republica Moldova aşteaptă lideri ca Ion Sturza. Să nu uităm că anume atunci când Ion Sturza a fost premier a fost promovat şi Vlad Filat, care a ajuns şef la privatizări. Anume în timpul guvernării lui Sturza a fost privatizată compania „Moldovagaz” şi nu cred că Filat s-a descurcat atunci de unul singur. Aşa că Ion Sturza poate fi o soluţie de compromis, dar nu e cel mai bun compromis”, a opinat expertul.