logo

Viceprimarul din Bubuieci, reținut pentru abuz de serviciu


https://www.ipn.md/ro/viceprimarul-din-bubuieci-retinut-pentru-abuz-de-serviciu-7967_1038753.html

Viceprimarul comunei Bubuieci a fost reținut pentru 72 de ore în dosarul deposedării Primăriei de patru terenuri. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ un milion de lei, fiind inițiată urmărirea penală pentru abuz de serviciu, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului National Anticorupție, viceprimarul, împreună cu secretarul consiliului local și un complice, urmărind scopul înstrăinării a patru terenuri ce aparțineau primăriei, ar fi identificat persoane din alte localități ale țării, numele și prenumele cărora coincidea cu datele de identificare ale adevăraților solicitanți de terenuri. După ce au intrat în posesia bunurilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului consiliului, care în cele din urmă le-a vândut unor terți.

Pe același caz, pe 7 decembrie, a fost reținut secretarul și complicele său.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei implicați riscă amendă de până la 2350 de unități convenționale sau închisoare de la doi la șase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani.