logo

Viceprimarul Ana Lucia Culev a fost abilitată să verifice toate materialele cu privire la privatizarea Antena C şi Euro TV


https://www.ipn.md/ro/viceprimarul-ana-lucia-culev-a-fost-abilitata-sa-verifice-toate-materialele-cu-p-7967_966656.html

Viceprimarul Ana Lucia Culev a fost abilitată de primarul general să verifice toate materialele cu privire la privatizarea Antena C şi Euro TV şi să se asigure ca poziţia juristului care reprezintă administraţia locală în procesul de judecată, intentat de colectivele celor două posturi, „să nu fie la ordin, dar în conformitate cu legea”. Ana Lucia Culev, care a activat în cadrul Antena C, până la privatizare, a declarat la 1 octombrie, în şedinţa operativă de luni a Primăriei, că angajaţii din cadrul Primăriei trebuie să fie la înălţimea exigenţelor profesionale. Or, acest fapt nu a fost constatat la 26 septembrie, în cadrul şedinţei de judecată de la Curtea de Apel, când juristul care a reprezentat autorităţile locale în acest proces a declarat că nu cunoaşte dosarul şi a cerut amânarea procesului, jignindu-i şi mai mult pe foştii săi colegi. Dorin Chirtoacă a menţionat că este necesară o atitudine cât se poate de deschisă şi clară a reprezentantului administraţiei locale în instanţă, astfel încât să poată fi scoasă la lumină tot ceea ce s-a întâmplat în procesul de privatizare a celor două posturi şi măsura în care pot fi corectate anumite decizii. Curtea de Apel va reexamina cauza intentată împotriva Consiliului Municipal Chişinău (CMC) de către un grup de colaboratori ai fostelor instituţii audiovizuale municipale „Antena C” şi „Euro TV Chişinău” la 16 octombrie. Şedinţa a fost amânată la cererea reprezentantului municipalităţii, care a declarat că nu a reuşit să studieze decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 iulie, prin care s-a decis rejudecarea dosarului. Avocatul grupului de jurnalişti, Maria Orlov, susţinea atunci că motivul invocat de juristul CMC este un element clasic al scenariului de tergiversare “justificată” a actului de justiţie. Peste 30 de angajaţi ai celor două posturi au solicitat anularea procedurii de vânzare a instituţiilor media respective. Antena C şi Euro TV Chişinău au fost vândute la începutul anului curent, în urma unei decizii aprobate de consilierii comunişti şi creştin-democraţi. Privatizarea, dar în special modul în care aceasta a fost efectuată, a fost contestată de societatea civilă, politicieni şi reprezentanţi ai cercurilor diplomatice. Hotărârea a fost contestată în judecată de către un grup de angajaţi ai instituţiilor, în prezent aceasta fiind examinată pentru a doua oară la Curtea de Apel. La 1 octombrie, postul municipal de radio Antena C ar fi împlinit nouă ani de activitate. Tot la 1 octombrie 1998 a fost înfiinţată Agenţia municipală de presă Info-Prim, lichidată în mai 2005 de către reprezentanţii aceloraşi fracţiuni PPCD şi PCRM în CMC.