logo

Vicepreședintele Parlamentului cere anularea votului pentru o lege adoptată vineri


https://www.ipn.md/ro/vicepresedintele-parlamentului-cere-anularea-votului-pentru-o-lege-adoptata-7965_1071914.html

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, solicită anularea votului pentru proiectul care prevede că pensiile vor fi indexate de două ori pe an pentru toți, dar cu un coeficient mai mic. Potrivit parlamentarului, votarea s-a produs cu grave încălcări ale Regulamentului Parlamentului, transmite IPN.

„Nu a fost respectat termenul de zece zile pentru depunerea amendamentelor între prima și a doua lectură. Amendamentul lui Liviu Vovc, care prevede majorarea cheltuielilor bugetare, nu a fost expediat la Guvern.  Totodată, Comisia protecției sociale, contrar prevederilor Regulamentului, a acceptat proiectul cu indexarea mai mică a pensiilor pentru a doua lectura imediat după votarea documentului în prima lectura”, menționează deputatul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, nu a fost respectată norma care prevede că amendamentele respinse la Comisie obligatoriu se supun votului în plen. Amendamentul deputatului Liviu Vovc nu a fost supus votului. „Prin urmare, fracțiunea Platforma DA cere anularea votului de vineri și respectarea de către doamna Greceanîi (Zinaida Grecianîi, președintele Parlamentului, n.r.) a procedurilor legale. Parlamentul nu este moșia lui Dodon ( președintelui Igor Dodon) și niciodată nu va fi”, menționează Alexandru Slusari.