logo

Vicepreședinta Bulgariei, în vizită de lucru în Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/vicepresedinta-bulgariei-in-vizita-de-lucru-in-republica-moldova-7965_1100456.html

Vicepreședinta Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, efectuează o vizită de lucru de două zile în Republica Moldova. Astăzi, oficiala are programat un prânz de lucru cu președinta Maia Sandu. De asemenea, sunt programate întrevederi cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, deputații care fac parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Bulgaria și cu prim-ministrul Dorin Recean, transmite IPN.

Administrația prezidențială de la Chișinău menționează că miercuri, Maia Sandu și Iliana Iotova vor merge la Taraclia. Acolo oficialele vor participa la ceremonia de inaugurare a monumentului eroului național al Bulgariei, Vasil Levski. La fel, vor vizita Centrul multicultural pentru tineri „Vasil Levski”, unde vor discuta cu elevii de la patru licee din orașul Taraclia.

Vizita vicepreședintei Iliana Iotova este prilejuită de marcarea Zilei bulgarilor basarabeni pe 29 octombrie și Zilei iluminiștilor bulgari pe 1 noiembrie, când bulgarii sărbătoresc spiritualitatea și identitatea națională.