Vicepremierul pentru reintegrare: Înregistrarea cu Vardanyan a fost făcută sub presiunea ofiţerilor MGB
https://www.ipn.md/ro/vicepremierul-pentru-reintegrare-inregistrarea-cu-vardanyan-a-fost-facuta-sub-7965_982453.html
„În Transnistria nu există niciun secret pentru noi. Noi ştim totul, dar nu spunem pentru că nu este cazul. Nu pot exista secrete atunci când este vorba despre un contact atât de larg pe o parte a Republicii Moldova pe care o cunoaştem şi avem posibilitatea să o urmărim sub toate aspectele”, a declarat vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Victor Osipov.
Oficialul a făcut aceste declaraţii la o conferinţă de presă miercuri, 12 mai, fiind rugat să comenteze un material video difuzat cu o zi mai devreme de televiziunea transnistreană, în carea jurnalistul Ernest Vardanyan, arestat pentru spionaj în favoarea Republicii Moldova, recunoaşte că a fost racolat şi a colaborat cu Serviciul de Informaţii şi Securitate.
Vicepremierul pentru reintegrare şi-a exprimat convingerea că această înregistrare a fost făcută sub presiunea ofiţerilor MGB (Ministerul Securităţii Statului). „Nu vreau să dau atenţie acestui video, deoarece cred că, sub presiune, poţi spune orice fel de declaraţii, ştiind că copilul şi soţia sunt ameninţaţi”, a menţionat Victor Osipov.
Potrivit vicepremierului, Ernest Vardanyan nu lucra în nicio structură din Transnistria despre care să cunoască secrete şi să le transmită. „Operaţiunea strălucită a serviciilor secrete din Transnistria are valoare unui sac cu cartofi”, a spus Victor Osipov.
„Chiar dacă autorităţile nerecunoscute ale Transnistriei spun că jurnalistul Ernest Vardanyan a făcut ceva rău, chiar dacă el este oponentul nostru ideologic şi a criticat autorităţile din Republica Moldova scriind pentru ziarele comuniste, noi vom face tot posibilul pentru ca el să fie eliberat”, a comunicat viceprim-ministrul.
Referitor la vizita sa la Washington, de unde s-a întors recent, Victor Osipov a menţionat că toţi reprezentanţii implicaţi în reglementarea conflictului transnistrean cunosc despre cazul lui Ernest Vardanyan şi a lui Ilie Cazacu, arestat în martie sub aceeaşi învinuire, şi depun toate eforturile pentru ca aceştia să fie liberi.
Imaginile difuzate de televiziunea transnistreană sunt primele în care apare Ernest Vardanyan după ce a fost arestat la Tiraspol pe 7 aprilie curent. Anterior „Novyi Region 2”, pentru care a lucrat şi Ernest Vardanyan, a scris că serviciile secrete transnistrene au admis o scurgere controlată de informaţii, potrivit cărora jurnalistul şi-ar recunoaşte vina şi că ar colabora activ cu anchetatorii. Mai târziu presa română a scris cu referire la presa armeană că Ernest Vardanyan, care este de origine armeană, este torturat în detenţie şi că cere ajutor pentru protecţia şoţiei şi celor doi copii ai săi. De asemenea, el roagă să nu fie crezute imaginile de la interogatoriu, pentru că oricine poate fi făcut să recunoască orice.