Procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost discutat de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, la Berlin, cu ministra afacerilor externe a Germaniei, Annalena Baerbock. Șeful diplomației moldovenești i-a mulțumit pentru suportul acordat în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova. Platforma a fost lansată la inițiativa Germaniei, României și Franței în aprilie 2022, iar cea de-a patra ediție va fi organizată la Chișinău, transmite IPN.
Progresele înregistrate de către autoritățile de la Chișinău în vederea îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene și transpunerii acquisului comunitar în legislația națională au fost discutate de către vicepremierului Popescu cu ministra de stat pentru Europa și climă a Germaniei, Anna Luehrmann.
În discuția cu președintele comisiei de politică externă din Bundestag-ul german, Michael Roth, și consilierul pentru politică externă a Cancelarului federal, Jens Plotner, Nicu Popescu a subliniat importanța cooperării interparlamentare între Republica Moldova și Germania.
„În contextul mediului actual de securitate regională, am avut o întrevedere și cu secretarul de stat al Ministerului Apărării, Siemtje Moller. Ne-am referit la consolidarea cooperării cu Germania în domeniul securității și apărării, la rolul tot mai important al Republicii Moldova ca partener regional de securitate precum și la determinarea țării noastre de a participa activ la misiunile UE de menținere a păcii și consolidarea securității internaționale”, a precizat Nicu Popescu.
Cu președintele Fundației Konrad Adenauer, Nobert Lammert, am abordat subiecte referitoare la prioritățile politicii externe ale Guvernului de la Chișinău, derularea procesului de reforme și suportul german în acest sens.
La Berlin, ministrul de externe a participat cu o prezentare găzduită de către Consiliul European pentru Afaceri Externe (ECFR), unde a vorbit despre procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și despre cum reușește să facă față Republica Moldova numeroaselor atacuri de ordin hibrid.
„Am vorbit și despre pregătirile pentru organizarea celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, la 1 iunie 2023. Summitul este un important sprijin diplomatic pentru Republica Moldova într-o perioadă dificilă, dar și expresia angajamentului nostru de a contribui la o Europă pașnică, stabilă și prosperă”, mai precizează Nicu Popescu.