logo

Viceministrul Economiei susţine că autorităţile vor pierde şi salariaţii care au mai rămas dacă nu-i vor motiva la justa valoare


https://www.ipn.md/ro/viceministrul-economiei-sustine-ca-autoritatile-vor-pierde-si-salariatii-care-au-7966_964323.html

Ministerul Economiei şi Comerţului vrea să liberalizeze şi salariile, în acelaşi timp cu iniţiativele prezidenţiale privind liberalizarea economiei. Viceministrul Economiei şi Comerţului, Sergiu Sainciuc a declarat joi, 12 aprilie, în cadrul unei mese rotunde din cadrul business-forumului „Statul şi mediul de afaceri în Moldova” că salariile ar trebui să crească după ce Guvernul va elabora proiecte de modificare a Legii salarizării din 2002 prin care ar fi excluse barierele ce ţin de anumite reglementări privind reţeaua tarifară. „Vom stabili salariul tarifar pentru prima categorie de calificare în sectorul real, de comun acord cu Patronatele şi Sindicatele, celelalte condiţii de salarizare urmând să fie excluse”, a spus Sainciuc. Potrivit lui, dacă autorităţile nu vor întreprinde măsuri concrete pentru a motiva la justa valoare munca salariatului, va pierde şi salariaţii pe care îi mai are. Deşi în ultimii şase ani salariile reale au crescut de cca 2,8 ori, Sainciuc face referire la statisticile care arată că în statele vecine salariul mediu este mult mai mare decât în RM. Ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, a menţionat în cadrul aceluiaşi eveniment, că populaţia aptă de muncă din R. Moldova este în scădere, iar posibilitatea de angajare a imigranţilor este limitată oficial la cca 2 mii de angajaţi anual. În aceste condiţii, spune el, „trebuie să ne întrebăm ce vom face în condiţiile unei creşteri economice şi a unui interes sporit din partea investitorilor care doresc să vină în Moldova, atunci când nu vom avea braţe de muncă”. Potrivit lui Dodon, mai mulţi potenţiali investitori sunt dispuşi să ofere muncitorilor moldoveni de peste hotare salarii ca în străinătate, numai să-i aducă înapoi acasă. Potrivit lui, câţiva investitori străini deja au început să creeze o bază de date cu muncitori moldoveni din străinătate pentru a le face oferte de angajare în Moldova. MEC prevede crearea până în 2009 a circa 300 mii de noi locuri de muncă şi majorarea salariului mediu lunar pe economie până la echivalentul de 300 USD. Noile locuri de muncă ar urma să fie create, potrivit ministerului, de numeroasele companii transnaţionale care intenţionează să deschidă producţii în R. Moldova. Interesul companiilor transnaţionale pentru piaţa moldovenească este explicată prin regimurile de comerţ liber pe care le are RM cu Uniunea Europeană şi cu ţările CSI.