logo

Viceministru al economiei, reținut într-un dosar de abuz de putere


https://www.ipn.md/ro/viceministru-al-economiei-retinut-intr-un-dosar-de-abuz-de-putere-7967_1033700.html

Viceministrul economiei, Valeriu Triboi, a fost reţinut vineri, 31 martie, de ofițerii CNA fiind bănuit de abuz de putere şi prejudicierea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari, transmite IPN.

Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, s-a stabilit că bănuitul, abuzând de funcţia sa, prin intermediul unor terţe persoane, ar fi cumpărat de la SA „Moldtelecom”, fondator al căruia este Ministerul Economiei, un imobil în valoare de aproape un milion de lei. Ulterior, funcționarul ar fi dat clădirea în locaţiune, pe o perioadă de 10 ani, întreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord. În continuarea intenţiilor sale, prin abuz de putere, bănuitul ar fi dat indicaţii unor factori de decizie ai întreprinderii să repare imobilul, dat în locaţiune, din contul acesteia. Potrivit documentelor administrate de anchetatori, pentru reparaţia clădirii au fost alocate patru milioane de lei.

Vineri procurorii şi ofiţerii CNA au descins în biroul de serviciu şi la domiciliul funcţionarului, unde au efectuat percheziţii. De asemenea, au fost percheziţionate şi automobilele bănuitului. În urma acţiunilor de urmărire penală, anchetatorii au ridicat mai multe probe care vor fi anexate la dosar.

Pe faptele descrise a fost iniţiată o urmărire penală pentru abuz de putere, infracţiune ce prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Demnitarul va rămâne în custodia CNA pentru 72 de ore. Procurorii continuă acţiunile de urmărire penală în acest caz pentru stabilirea întregului cerc de suspecţi.