logo

Viceminiştrii vor fi numiţi şi demişi de către ministru


https://www.ipn.md/ro/viceministrii-vor-fi-numiti-si-demisi-de-catre-ministru-7965_978316.html

Viceminiştrii vor fi numiţi şi demişi din funcţie de către ministru. În acelaşi timp, viceminiştrii îşi vor înceta activitatea odată cu intrarea în funcţie a noului ministru, dacă nu a fost reconfirmat în funcţia respectivă de către Guvern, la propunerea ministrului. O modificare a Legii cu privire la Guvern a fost adoptată de către majoritatea parlamentară, în primă lectură, joi, 15 octombrie. Printr-o hotărâre a deputaţilor a fost modificată şi Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, prin care s-a stabilit că funcţia de viceministru a fost exclusă din categoria funcţionarilor publici de conducere de nivel superior, devenind simpli funcţionari publici,transmite Info-Prim Neo. „Operarea modificărilor respective va suprima extinderea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public asupra adjunctului ministrului”, a menţionat Mihai Godea, unul dintre autorii proiectului de hotărâre. Fracţiunea Partidului Comuniştilor (PCRM) nu a votat pentru această hotărâre, motivând că este una politică. „Se pare că AIE, după ce a împărţit după algoritm portofoliile ministeriale, s-a apucat de împărţit şi funcţiile de viceministru după acelaşi principiu”, a spus deputatul fracţiunii PCRM, Valentin Guznac. Iurie Muntean, deputat PCRM, a spus că prin această decizie se exclude formula concursului pentru funcţia de viceministru, aşa cum se practica până în prezent. Mihai Godea, însă, a subliniat că pentru cazurile în care noua conducere va aprecia profesionalismul şi capacităţile de muncă ale locţiitorilor conducerii precedente, a fost instituită excepţia ce va permite Guvernului să reconfirme persoana în funcţia de viceministru, la propunerea ministrului.