logo

Viaductul din capitală va fi repus în funcţiune duminică după masă sau luni


https://www.ipn.md/ro/viaductul-din-capitala-va-fi-repus-in-functiune-duminica-dupa-masa-sau-luni-7967_960706.html

Viaductul ce leagă sectoarele Centru şi Botanica din capitală va fi repus în funcţiune duminică după amiază sau, în dependenţă de anumite condiţii, luni, la prima oră. Declaraţia aparţine şefului adjunct al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţii, Alexei Vârlan, care a comunicat pentru Info-Prim Neo, că viaductul complet renovat va fi dat în exploatare către 7 august. Sursa citată afirmă că termenul de reconstrucţie a celei de a doua părţi a viaductului a fost mai scurt cu o săptămână datorită timpului favorabil care a permis ca materialele folosite la asfaltare şi reparaţie să ia duritate mai repede. Cele 3 întreprinderi implicate în reconstrucţie, Poduri Prim, SA Edilitate şi Regia Exdrupo, au efectuat lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă a celor 3 poduri care formează viaductul, au înlocuit rosturile metalice prin rosturi performante din cauciuc şi metal, care sunt mai comode în exploatare, au efectuat lucrări de asfaltare, de hidroizolare. În paralel, serviciile Semafor-service, Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi, Lumteh ş.a. au asigurat instalarea sistemelor de iluminare, a semafoarelor, a indicatoarelor rutiere, renovarea spaţiilor verzi şi a marcajului rutier. Pentru definitivarea lucrărilor de conexiune pod-carosabil şi transportarea de pe viaduct a celor 100 de blocuri de beton de divizare, existente anterior, precum şi a altor lucrări, circulaţia transportului a fost sistată pentru 3 zile, iar duminică după amiază, sau luni dimineaţă viaductul va fi repus în funcţiune, spune Alexei Vârlan. În prima fază a lucrărilor, care s-au efectuat în anul 2005, au fost valorificate lucrări în volum de 12,4 milioane de lei, au fost asfaltaţi peste 12 mii metri pătraţi de carosabil, schimbate 19 rosturi de dilatare la 269 de metri liniari ai celor 3 poduri. Totodată, spune Alexei Vârlan, au fost reparaţi 990 metri liniari ai barierei de protecţie a transportului, reparaţi 884 metri liniari ai parapetului. Aproximativ aceleaşi lucrări au fost efectuate în cea de a doua fază de reparaţie, costul lucrărilor fiind estimat la 13 milioane lei. Cele 3 poduri care formează viaductul ce leagă sectoarele Centru şi Botanica ale capitalei au o lungime totală de 884 de metri liniari.