logo

Veteranii războiului de pe Nistru vor organiza acţiuni de protest în sprijinul a doi invalizi de război


https://www.ipn.md/ro/veteranii-razboiului-de-pe-nistru-vor-organiza-actiuni-de-protest-7967_971553.html

Veteranii războiului de pe Nistru au anunţat că vor picheta miercuri, 17 septembrie, Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul R. Moldova şi Primăria capitalei, în semn de solidaritate cu doi veterani, invalizi de gradul I, rămaşi fără picioare în timpul conflictului armat din 1992. Foştii combatanţi vor cere autorităţilor să le ofere celor doi invalizi ajutor material pentru procurarea unor proteze performante, transmite Info-Prim Neo. Valeriu Ciobanu, secretarul Asociaţiei veteranilor războiului din 1992, a declarat luni, 15 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că Pavel Berzan, în vârstă de 42 de ani, şi Grigore Barcaru, în vârstă de 32 de ani, s-au adresat în repetate rânduri autorităţilor centrale şi municipale, solicitându-le ajutor pentru protezare. Toate petiţiile au fost, însă, redirecţionate de la o structură la alta şi au rămas fără răspuns. Pavel Berzan şi Grigore Barcaru au cerut ajutor şi agenţilor economici. Protezele pe care le au acum cei doi invalizi de război sunt uzate şi le cauzează traumatizarea boantelor, spune Valeriu Ciobanu. Nişte proteze noi le-ar permite să meargă fără cârje şi fără dureri. După ce au analizat mai multe oferte, ei au ales o firmă de protezare din România, care oferă proteze performante. Costul unei proteze este de peste 10 mii euro. Astfel, că în total pentru protezare, îngrijire medicală, intervenţie chirurgicală, cazare, cei doi veterani au nevoie de circa 40 mii euro. Această sumă, însă, nu ar trebui să fie una imposibil de găsit, crede Ciobanu „Ei nu sunt nişte vagabonzi, sunt eroi care au apărat onoarea ţării şi Guvernul ar trebui să aibă grijă de ei”, a menţionat acesta. Pavel Berzan a fost rănit în timpul războiului, când dezamorsa bombe la Coşniţa. Grigore Barcaru avea doar 15 ani, când a fost lovit de o mină. El are un copil invalid, ţintuit de paralizie la pat şi o pensie de invalid de 142 lei pe lună. „Dacă ar strânge pensia la ciorap, în 160 de ani, Grigore ar putea aduna de o proteză”, constată Valeriu Ciobanu. Pavel Berzan şi Grigore Barcaru nu au putut veni la conferinţa de presă, din motive de sănătate. Foştii combatanţi au depus o înştiinţare cu privire la acţiunile de protest, în care au anunţat prezenţa a 30 de persoane, însă ei nu exclud că la manifestaţii vor veni câteva mii de veterani ai războiului de pe Nistru, rude, prieteni şi susţinători.