logo

Veteranii protestează în Piața Marii Adunări Naționale. Circulația a fost blocată


https://www.ipn.md/ro/veteranii-protesteaza-in-piata-marii-adunari-nationale-circulatia-a-7967_1071876.html

Veteranii protestează în Piața Marii Adunări Naționale, nemulțumiți de atitudinea autorităților față de ei. Aceștia cer demisia Guvernului și a președintelui Igor Dodon. Polițiștii au format un lanț viu în jurul Guvernului, împiedicând accesul protestatarilor în sediu. Chiar și așa, o ușă de sticlă a fost spartă cu un buzdugan de către unul din manifestanți, transmite IPN.

Anatolie Macovei, veteran, a spus că, încă pe 9 ianuarie, veteranii au solicitat un pachet social, însă au început tot felul de proceduri birocratice. La începutul lunii februarie, o rezoluție, cu nouă revendicări, a fost depusă la Guvern, dar nu a urmat niciun răspuns. „Ne ignoră cerința noastră, a veteranilor de război care am stat la fundamentul independenței și integrității țării Republica Moldova. Nu suntem auziți, suntem ignorați. Nu a binevoit nimeni să iasă să discute cu noi și revolta oamenilor este foarte mare”, a notat veteranul.

Un alt manifestant, Victor Ciobanu, spune că veteranii cer să fie instituită Ziua Recunoștinței. Lista nu se încheie aici. „Noi cerem ca guvernarea să iasă și să ne răspundă, concret, ce au de gând să facă mai departe? Noi stăm până la urmă”. Potrivit veteranului, situația socială dificilă afectează „toată lumea”, nu doar veteranii. Oamenii cer să le fie respectate drepturile.

Activistul civic Valentin Eșanu a spus că cei care sunt azi la guvernare nu au fost aleși de oameni. „Au ajuns la putere prin fraudă, pentru că voturile pentru ei au fost cumpărate și obținute prin minciună”, a spus manifestantul.

Olga Bârsanu și-a pierdut fratele la război. Bărbatul avea 32 de ani și a lăsat în urma sa doi copii. „Oameni buni, mă adresez întregii țări, cărora vă pasă de acest popor, de acești oameni care au luptat, care au lăsat familiile și au luptat pentru integritate acestei țări, care putrezesc în morminte, iar copiii au rămas fără tată. Veniți aici, lângă noi, să luăm țara înapoi de la hoți și de la tâlhari!”, a chemat femeia.

Protestul este organizat în data de 2 martie, Ziua Comemorării celor căzuți în conflictul armat de la Nistru. Circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare, în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni și Pușkin, a fost blocată.