Veterani ai celui de-al doilea război mondial vor primi câte 500 de lei din bugetul municipal
https://www.ipn.md/ro/veterani-ai-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-vor-primi-cate-500-de-lei-din-buge-7967_975395.html
Veterani ai armatei sovietice şi armatei române vor primi câte 500 de lei din
fondul municipal pentru protecţie socială Chişinău. Aceştia se vor întâlni cu reprezentanţi ai administraţiei locale vineri, 7 mai, transmite Info-Prim Neo.
Şi preturile capitalei vor organiza întâlniri cu veteranii şi acte de binefacere, a comunicat şefa Direcţiei social-umanitare şi relaţii interetnice, Nina Stratulat.
Recent şi autorităţile centrale au anunţat că vor acorda ajutoare materiale cu prilejul celei de-a 64-a aniversări a Victoriei asupra fascismului. Fondul Republican de susţinere socială a populaţiei a alocat fondurilor locale circa 5,5 mln lei. Invalizii şi participanţii la cel de-al doilea război mondial urmează să primească câte 500 de lei, iar persoanele asimilate participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi soţii (soţiile) supravieţuitorilor, participanţilor căzuţi la datorie sau decedaţilor – ajutor material unic în cuantum de 400 de lei.