logo

Veronica Mihailov: În luna martie am putea avea noua componență a Curții Supreme de Justiție


https://www.ipn.md/ro/veronica-mihailov-in-luna-martie-am-putea-avea-noua-7965_1101169.html

În luna martie am putea avea o nouă componență a Curții Supreme de Justiție. O spune ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Potrivit șefei de la Justiție, comisia de evaluare a candidaților la funcția de membru CSJ și-a început activitatea și este în plin proces de examinare a dosarelor. Potrivit ministrului, numirea noii componențe a Curții Supreme de Justiție este o condiționalitate a Uniunii Europene și are menirea de a restabili încrederea cetățenilor în justiție, notează IPN.

Reformarea CSJ va oferi mai multă credibilitate sistemului și va asigura aplicarea uniformă a legislației în sistemul de justiție, spune ministrul Veronica Mihailov-Moraru. Potrivit legii, numărul membrilor CSJ este redus de la 33 la 20, iar evaluarea extraordinară a noii componențe CSJ este obligatorie.

„Este o reformă importantă pentru sistemul nostru judecătoresc, deoarece, în premieră, Curtea Supremă de Justiție își va schimba componența, va avea și judecători din rândul societății civile. Mă refer la avocați, procurori, profesori în domeniul dreptului, cu reputație și experiență profesională notorie. De asemenea, s-au modificat competențele Curții Supreme de Justiție, care va avea un rol focusat pe unificarea practicii judiciare. Pentru că avem multe situații aparent similare, cu decizii total diferite și cetățenii nu au nicio predictibilitate cum ar trebui soluționate anumite decizii. Comisia numărul II și-a început activitatea din iunie și acum comisia a finalizat etapa de colectare a informațiilor în privința celor 24 de candidați care vor să devină judecători la Curtea Supremă de Justiție. Comisia de evaluare deja a stabilit audierile. Sperăm până la sfârșitul lunii decembrie să avem primele decizii adoptate”, a spus Veronica Mihailov-Moraru în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Luni, 27 noiembrie, comisia de evaluare i-a audit pe primii trei judecători care aspiră la funcția de membru al Curții Supreme de Justiție. Ministrul Justiției și-a exprimat speranța că întregul proces va fi finalizat până în luna martie.

„Vrem să fie finalizată reforma Curții Supreme de Justiție cât mai curând și să avem un corp de judecători integri, profesioniști, care să restabilească încrederea cetățenilor în justiție. Ni s-a spus că deciziile pe evaluarea candidaților le vom avea până la sfârșitul lunii ianuarie, dar noi înțelegem că este un proces complex. De aceea, mai apropiat ar fi ca la începutul lunii martie să avem complet tot tabloul și asta corespunde și cu necesitatea îndeplinirii condiționalităților UE”, a mai spus ministrul Justiției.

Comisia de evaluare a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este constituită din șase membri. Trei membri, cetățeni ai Republicii Moldova, au fost propuși de fracțiunile parlamentare, fiind vorba de Iurie Gațcan, Andrei Bivol și Lilian Enciu. Alți trei membri au fost numiți la propunerea partenerilor de dezvoltare: Lavly Perling, Maria Giuliana Civinini și Scott Bales.