logo

Veronica Dragalin: Eliminarea corupților din sistemul de justiție – prioritate pentru 2023


https://www.ipn.md/ro/veronica-dragalin-eliminarea-coruptilor-din-sistemul-de-justitie-prioritate-7967_1094977.html

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, afirmă că responsabilitatea instituției este să mobilizeze toate resursele de care dispune pentru a elimina corupții din sistemul de justiție – să-i aresteze, să acumuleze probe, să-i trimită în judecată. „Aceasta este prioritatea noastră pentru 2023 pentru că este o situație se urgență. Noi nu vom avea vreun un progres dacă în sistemul de justiție vor mai exista persoane corupte”, a declarat șefa PA într-o conferință de presă, transmite IPN.

Potrivit ei, există numeroase cazuri în care tot felul de persoane, inclusiv avocați, susțin că au influență asupra unui procuror sau judecător și percep sume, chiar și zece mii de euro, pentru a face trafic de influență. Veronica Dragalin spune că este un cerc vicios, care trebuie întrerupt, iar pentru aceasta este necesar ca aceste cazuri să fie denunțate.

„Persoanele care plătesc mită, dar vin și autodenunță acest lucru la organul de urmărire penală, sunt liberate de răspundere. Deci, nu este un lucru că negociem ceva cu aceste persoane, dar legea ne spune că persoana care denunță așa fapt este liberată de răspundere. De ce? Pentru că legiuitorii noștri au considerat că este mai important să avem posibilitatea de a prinde persoanele cu funcții, cu putere, autoritate, cum ar fi procurori, judecători sau alții”, a spus Veronica Dragalin.

Veronica Dragalin îndeamnă oamenii să-i denunțe pe cei care le cer bani. De asemenea, îndeamnă angajații din sistemul de justiție să denunțe actele de corupție, inclusiv dacă sunt printre colegii lor. Să nu devină co-participanți la ilegalități. Doar astfel poate fi atins un progres, a spus șefa Procuraturii Anticorupție.