logo

Verificări suplimentare la hotarul de pe Prut, după aderarea României la Schengen


https://www.ipn.md/ro/verificari-suplimentare-la-hotarul-de-pe-prut-dupa-aderarea-7965_1109867.html

După traversarea frontierei cu România, călătorii nu vor mai fi supuși controalelor de frontieră în interiorul comunității europene. Asta după ce Consiliul Uniunii Europene a aprobat decizia privind intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen din 1 ianuarie 2025, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă emis de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Datorită acestei decizii, cetățenii moldoveni nu vor mai fi nevoiți să treacă controlul la frontiera dintre România și Bulgaria sau România și Ungaria. Respectiv, acest fapt va reduce durata călătoriilor spre țările din Europa Centrală și de Vest.

Pe de altă parte, însă, Poliția de Frontieră menționează că aderarea României la spațiul Schengen din punctul de vedere al traversării frontierei de stat nu presupune schimbări esențiale la această etapă, ci mai degrabă includerea unor verificări adăugătoare, ceea ce poate crește timpul de procesare la punctele de trecere a frontierei, în special în perioadele de vârf.

Astfel, Poliția de Frontieră le recomandă călătorilor să verifice din timp valabilitatea pașaportului biometric, dar și dacă acesta este valabil pentru cel puțin 6 luni de la data planificată a călătoriei, să consulte surse oficiale pentru a fi la curent cu cerințele privind călătoria și șederea în spațiul Schengen, precum și să se asigure că dispun de documente care să confirme scopul călătoriei.