Venirea grupului Societe Generale în Moldova înseamnă schimbarea la faţă a sistemului bancar. Comentariu Info-Prim Neo
https://www.ipn.md/ro/venirea-grupului-societe-generale-in-moldova-inseamna-schimbarea-la-fata-a-siste-7966_961862.html
Unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa, Societe Generale din Franţa, negociază intrarea pe piaţa moldovenească bancară prin preluarea “Mobiasbancă”, una din cele şapte care deţin licenţă de tip C, autorizaţie ce permite efectuarea tutor tranzacţiilor prevăzute de legislaţie.
Venirea acestui operator pe piaţă este semnificativă atât penru piaţa bancară, cât şi pentru întreaga econome moldovenească. Societe Generale (SG) este unul din primele grupuri de servicii financiare din zona euro şi a şaptea societate franceză, după capitalizarea bursieră - 45,1 mlrd. euro la finele anului 2005. Datele din acea perioadă arată că grupul, care numără 103 mii de angajaţi, a realizat un venit net bancar de 10,6 mlrd. euro şi un profit net de 4,4 mlrd. euro.
În primul rând, în cazul în care tranzacţia va fi finalizată, va fi confirmat faptul că sistemul bancar moldovenesc a intrat într-o ultimă etapă a tranziţiei, ce presupune transformarea acestuia în unul sigur, modern, care se ridică la nivelul standardelor de pe pieţele dezvoltate, dar şi competitiv. După intrarea grupului bancar italian Veneto Banca, care este totuşi unul mic conform standardelor occidentale, venirea SG va oferi o nouă imagine pieţei bancare din R. Moldova. În scurt timp, s-ar putea ca încă 1-2 operatori bancari regionali să-şi declare interesul pentru piaţa moldovenească.
Totodată, grupul francez este în stare stimuleze diversificarea produselor bancare, dacă ţinem cont de faptul că activitatea acestuia se axează pe trei mari domenii:
1. retail şi servicii financiare;
2. bancă de finanţare şi investiţii;
3. administrarea de active şi servicii pentru investitori.
În acelaşi timp, este de presupus că intarea grupurilor străine va activiza ritmul de creştere a activelor sistemului bancar. În opt luni ale anului curent, activele sectorului bancar au crescut cu 28,69%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Destul de important este şi faptul că prezenţa băncilor occidentale poate influenţa pozitiv ritmul de perfecţionare a cadrului de reglementare de către banca centrală.
În rândul doi, lansarea operaţiunilor pe piaţa moldovenească a SG va da un nou impuls investiţiilor străine. Practic, va fi exclus un impediment des menţionat: lipsa pe piaţă a unor importante bănci străine prin care investitorii să-şi gestioneze afacerile. Plus la aceasta, ţinând cont de faptul că grupul francez este una din importantele societăţi europene tranzacţionate la burse internaţionale, preluarea “Mobiasbancă” ar putea să fie menţionată de importante structuri media europene, oferind, astfel, RM un plus de imagine. În acelaşi timp, privirile mai multor investitori vor fi îndreptate spre R. Moldova, cel puţin din curiozitate.
Aduse pe piaţa locală, capacităţile financiare ale grupurilor bancare străine pot da un nou impuls unor sectoare economice, mai ales businessului mic şi leasingului, care în prezent este frânat de lipsa surselor de finanţare.
Este argumentat să se creadă, de asemenea, că intenţia SG de a intra pe piaţa moldovenească este motivată atât de perspectivele bune pe care le oferă piaţa bancară, dar şi de economia naţională în general. Un grup de talia SG nu face un asemenea pas întâmplător.
În cel de-al treilea rând, în cazul în care tranzacţia va fi realizată prin intermediul Bursei de Valori a Moldovei, aşa cum afirmă surse apropiate negocierilor, vom mai avea o ocazie să vorbim despre piaţa de capital din R. Moldova, care, deocamdată, nu se află în cea mai bună situaţie. Cu cât mai multe tranzacţii importante se vor derula în platoul bursei, cu atât mai mari sunt şansele ca aceasta să se transforme într-un adevărat motor al economiei.
În rândul patru, cu două grupuri bancare occidentale pe piaţă, plus Ereste Bank, care deocamdată discută o eventuală strategie pentru BCR Chişinău, statul va putea deja să ocupe o poziţie mult mai bună în procesul de privatizare a Băncii de Economii.
Activele sistemului bancar moldovenesc, după opt luni ale anului curent, constituiau 20,5 mlrd. lei, creditele totale pe sistem se cifrau la circa 12 mlrd. lei, iar depozitele erau de peste 15,4 mlrd. lei. La aceeaşi dată, “Mobiasbancă” deţinea active în mărime de 1,7 mlrd. lei.