logo

Veaceslav Platon a primit mandat de arest pentru 30 de zile


https://www.ipn.md/ro/veaceslav-platon-a-primit-mandat-de-arest-pentru-30-de-zile-7967_1029357.html

Judecătoria Buiucani a încuviinţat aplicarea mandatului de arest cu 30 de zile omului de afaceri Veaceslav Platon, emis la 23 iulie. Acesta va rămâne în Penitenciarul nr. 13, unde a fost plasat după ce a fost extrădat de autorităţile ucrainene la solicitarea procurorilor moldoveni, transmite IPN.

Procurorul Andrei Băieşu a declarat că mandatul este aplicat din data reţinerii lui Veaceslav Platon pe teritoriul Republicii Moldova, de pe 29 august.

În timp ce era escortat dintr-un cabinet în altul, Veaceslav Platon a declarat pentru jurnalişti că toţi judecătorii sunt sub conducerea lui Vlad Plahotniuc.

Apărarea omului de afaceri a menţionat că esenţa învinuirii nu este cunoscută niciunui avocat al lui Veaceslav Platon. Avocata Ana Ursachi susţine că în zilele de odihnă apărătorii nu au fost lăsaţi să cunoască materiale dosarului. „Veaceslav Platon se declară nevinovat. Veaceslav Platon a făcut o acuzaţie fermă legată de numele lui Vladimir Plahotniuc, numindu-l principalul beneficiar al tuturor banilor care s-au furat în Republica Moldova”, susţine apărătoarea.

De asemenea, avocata a menţionat că Veaceslav Platon a scris o cerere prin care declară că se simte bine şi nu are de gând să cadă în depresii sau să se sinucidă. Potrivit ei, această cerere a fost scrisă pentru că omul de afaceri crede că în penitenciar viaţa lui este în pericol şi susţine că a primit avertizări privind exterminare fizică a lui.

Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off shore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar ulterior o parte a fost utilizată pentru stingerea unor credite în băncile din Republica Moldova. El Pledează nevinovat.