Candidatul Partidului Comuniştilor pentru Primăria capitalei, Vasili Chirtoca, susţine că nu este interesat de politică, nu este membru de partid şi nici nu intenţionează să devină. Chirtoca a declarat în cadrului emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea” de la postul de televiziune „RTR Moldova”, că din moment ce va fi ales în funcţia de primar intenţionează să se ocupe de problemele gospodăreşti pe care şi le-a notat de-a lungul anilor circulând prin Chişinău, transmite IPN.
Vasili Chirtoca a menţionat că nu vrea să separe cetăţenii din municipiul Chişinău după viziunile lor politice şi deciziile pentru problemele din oraş nu trebuie adoptate în funcţie de doctrinele politicile, pentru că cele existente în prezent sunt primitive. În opinia sa, în prezent cartiere întregi din capitală degradează, iar locatarii au ajuns să se teamă că peste noapte se vor trezi cu o nouă construcţie în faţa caselor lor sau în locurile verzi. În curţi sunt îmbulzeli de maşini, iar el ştie cum să soluţioneze problemele existente într-un termen destul de scurt.
Vasili Chirtoca a precizat că dacă va fi ales în funcţia de primar, va convoca din start toţi angajaţii Primăriei şi va evalua toate sarcinile şi activitatea fiecărui funcţionar şi probabil va recurge la schimbări în structura Primăriei şi o parte din angajaţi vor fi disponibilizaţi şi angajaţi în structurile în care se vor regăsi mai bine.
Candidatul a spus că în cazul unor problemele e nevoie de o organizare bună şi acestea pot fi soluţionate cu bani puţini. În opinia sa, e nevoie de a reîntoarce ştiinţa în capitală, care ar veni cu concepţii reale pentru o organizare eficientă a activităţii structurilor care activează în capitală. De exemplu, în cazul parcărilor neautorizate, ar fi nevoie de renunţat la parcările din centru, cu excepţia parcărilor multietajate, în fond acestea trebuie transferate la periferie. De asemenea, acestea trebuie să fie cu plată, fiind dotate cu mecanisme moderne.
Vasili Chirtoca a mai spus că în prezent trebuie adoptată o lege nouă în ceea ce ţine de funcţionarea municipiului Chişinău, iar rolul edilului trebuie consolidat, primarului fiind acordate mai multe împuterniciri. În opinia sa, de asemenea, în prezent e nevoie de o actualizare a planului urbanistic general şi aici trebuie implicaţi profesionişti.
Vasili Chirtoca este propus la Primăria Chişinău de către Partidul Comuniştilor, nefiind membru de partid. Vasile Chirtoca, născut în 1958, controlează acum cea mai mare reţea de companii auto din Republica Moldova, fiind manager al companiei Daac Hermes