logo

Vasile Ursu: „Atâta timp cât în CMC vor fi 3-4 partide, tariful la apa potabilă nu va fi ajustat”


https://www.ipn.md/ro/vasile-ursu-atata-timp-cat-in-cmc-vor-fi-3-7966_959524.html

Primarul interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu, consideră că atâta timp cât în Consiliul municipal Chişinău vor fi 3-4 partide, tariful pentru apa potabilă nu va fi ajustat. El a făcut această declaraţie în cadrul unei şedinţe de lucru cu serviciile specializate, responsabile de lucrările de proiectare a staţiei de epurare a apelor reziduale din mun. Chişinău. Ursu a precizat că tariful la apa potabilă trebuie să fie stabilit de un organ independent şi nu de CMC. Anterior, el s-a pronunţat repetat pentru crearea unei structuri independente abilitată cu dreptul de elaborare a tarifelor la serviciile publice, inclusiv apă, transport, exploatarea spaţiului locativ, care ţin în prezent de competenţa Consiliului municipal. Iar în cadrul unei şedinţe la Primărie cu participarea preşedintelui Vladimir Voronin şi a primului ministru Vasile Tarlev, Ursu a solicitat implicarea acestora în soluţionarea problemei tarifelor, pe motiv că membrii CMC sunt „populişti” şi nu vor aproba niciodată scumpirea serviciilor publice. Ulterior, Guvernul a elaborat un proiect de hotărâre cu privire la transmiterea competenţelor de aprobare a tarifelor la serviciile publice către Agenţia pentru Reglementare în Energetică. Pe parcursul ultimilor câţiva ani, CMC a respins sau a amânat de fiecare dată examinarea chestiunilor privind ajustarea tarifelor pentru diferite servicii. Ultima dată tarifele la serviciile prestate de furnizorul de apă din capitală au fost modificate în anul 2000. Potrivit acordului încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 1997, tarifele trebuie modificate de 3 ori pe an. În prezent, consumatorii casnici achită pentru 1 metru cub de apă şi canalizare 2,62 lei, iar persoanele juridice - 14,9 lei. ACC solicită majorarea tarifului de peste 4 ani. Administraţia furnizorului de apă susţine că întreprinderea se află într-o criză economică acută din cauza tarifelor care nu acoperă o mare parte din cheltuieli.