logo

Vasile Tarlev: R. Moldova merită să aibă un Acord de asociere cu UE


https://www.ipn.md/ro/vasile-tarlev-r-moldova-merita-sa-aiba-un-acord-de-7965_967210.html

Moldova merită să aibă un Acord de asociere cu UE, aşa cum au statele din Balcanii occidentali şi în această direcţie se activează şi se va activa în continuare, a declarat pentru presă vineri, 9 noiembrie, prim-ministrul Vasile Tarlev, după o nouă şedinţă a Comisiei Naţionale privind Integrarea Europeană. În acelaşi timp, premierul s-a pronunţat şi pentru un regim de liberă circulaţie a populaţiei R. Moldova în statele membre ale UE. Fiind întrebat despre documentul care va urma după expirarea termenului de implementare a Planului de Acţiuni RM-UE, Tarlev a declarat că este prematur de a vorbi despre viitorul document, dar a menţionat că un grup special de lucru, condus de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan poartă negocieri în acest sens cu experţii europenei. Republica Moldova cere ceva mai mult decât prelungirea Planului de Acţiuni, a mai menţionat premierul. La şedinţa de vineri, Comisia a audiat rapoartele privind implementarea Planului de către Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Serviciul Vamal şi Agenţia de Stat a Aviaţiei Civile. Vasile Tarlev a avut unele obiecţii, propuneri şi recomandări în acest sens, dar a concluzionat că în conformitate cu rapoartele prezentate până în prezent, nu sunt foarte mari probleme în ce priveşte implementarea Planului de Acţiuni.