logo

Vasile Tarlev nu renunţă la UCM, afirmă consilierul acestuia


https://www.ipn.md/ro/vasile-tarlev-nu-renunta-la-ucm-afirma-consilierul-acestuia-7965_976189.html

„Vasile Tarlev rămâne primul pe lista Uniunii Centriste din Moldova (UCM), pentru că este cel mai bun”, a declarat pentru Info-Prim Neo consilierul acestuia, Andrei Andres. „Nimic nu se schimbă, totul rămâne cum a fost”, a spus Andres, întrebat dacă Vasile Tarlev va participa la alegerile din 29 iulie şi sub ce formă. Curtea Supremă de Justiţie a invalidat Congresul UCM din decembrie 2008, la care Tarlev a fost ales liderul formaţiunii, astfel că partidul se va înscrie în cursa electorală renunţând la brandul TARLEV, a anunţat joi, 18 iunie, vicepreşedintele partidului, Mihai Petrache. El nu a oferit, însă, un răspuns clar dacă Tarlev se va regăsi pe lista electorală a formaţiunii. „Lista urmează să fie elaborată şi aprobată la şedinţa Consiliului politic al UCM, care va avea loc sâmbătă, 20 iunie”, a spus Petrache. Vasile Tarlev nu a răspuns la telefon pentru a comenta situaţia. Consilierul său a precizat că Tarlev nu este în ţară şi că va reveni săptămâna viitoare.