logo

Vasile Tarlev a discutat cu premierul ucrainean despre functionarea transportului feroviar şi lichidarea barierelor comercial-economice


https://www.ipn.md/ro/vasile-tarlev-a-discutat-cu-premierul-ucrainean-despre-functionarea-transportulu-7965_962375.html

Pe data de 24 noiembrie, prim-ministrul Vasile Tarlev a participat la şedinţa Consiliului şefilor de guvern ale statelor membre ale CSI în oraşul Minsk, Belarus. Cu această ocazie Tarlev a discutat cu Victor Ianucovici despre posibilitatea identificării unor soluţii optime în problemele cooperării bilaterale şi în special în ceea ce priveşte funcţionarea normală a transportului pe calea ferată şi lichidarea barierelor în relaţiile comercial-economice, se spune într-un comunicat de presă al Guvernului, citat de Info-Prim Neo. Cei doi oficiali au convenit organizarea unei întruniri la nivel de viceprim-miniştri pentru rezolvarea în cel mai scurt timp a problemelor existente. Şi în contextul temelor abordate în cadrul Consiliului de la Minsk Premierul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că a ieşit din funcţiune cel mai eficient mecanism de schimb de mărfuri de pe teritoriul CSI, care era realizat prin intermediul căii ferate. Prim-ministrul a optat pentru relansarea activităţii normale a acestei structuri, se mai spune în comunicatul de presă. Premierul a subliniat că toţi şefii de guverne au susţinut opinia că soluţionarea problemei creării unui spaţiu economic liber în cadrul Comunităţii, colaborarea eficientă în domeniul energetic şi a transportului sunt pilonii care stau la baza dezvoltării CSI. La şedinţa Consiliului şefilor de guvern al statelor membre ale CSI au participat prim-miniştrii Azerbaidjanului, Armeniei, Kazahstanului, Moldovei, Rusiei, Tadjikistanului şi Ucrainei. Georgia şi Uzbekistanul au fost reprezentate de vice-prim-miniştri, iar Turkmenistanul de un ambasador.