logo

Vasile Bolea propune soluții pentru domeniul locativ-comunal: Vom reduce taxa de salubrizare cu 50%


https://www.ipn.md/ro/vasile-bolea-propune-solutii-pentru-domeniul-locativ-comunal-vom-8012_1100303.html

Candidatul la funcția de primar al capitalei, deputatul Vasile Bolea, de la Partidul politic „Renaștere”, își propune ca, odată ajuns în funcția de primar al capitalei, să reducă în jumătate taxa de salubrizare, de la 120 de lei la 60 de lei, dar să fie achitată de toți. Acesta a propus, într-un briefing de presă, soluții pentru îmbunătățirea situației în domeniul locativ-comunal din capitală, transmite IPN.

De asemenea, își propune să evalueze și să optimizeze procesele de colectare a deșeurilor pentru a reduce costurile operaționale a serviciilor de salubrizare fără a compromite calitatea acestor servicii.

Vasile Bolea a declarat că se angajează ca anual să aloce 200 de milioane de lei pentru reparația curților blocurilor de locuit din oraș, să dezvolte un program de consultare cu locatarii pentru a stabili prioritățile în ceea ce privește reparația curților blocurilor de locuit.

De asemenea, planifică să investească semnificativ în achiziționarea de echipamente și tehnologii moderne, să dezvolte un program eficient pentru a gestiona deșeurile într-un mod responsabil și să implice populația în acțiuni de voluntariat pentru a menține curățenia în oraș. Potrivit lui Vasile Bolea, se va investi în rețelele de apeduct pentru a avea apă de calitate și iluminat acolo unde e necesar.

Candidatul relevă că muncitorii din domeniu, care lucrează în folosul cetățenilor, sunt deseori subapreciați. De aceea, partidul pe care-l reprezintă va mări salariile angajaților care activează în gospodăria locativ-comunală.

Potrivit lui Vasile Bolea, gospodăria locativ-comunală nu este doar despre apeduct și canalizare, deșeuri și infrastructură, este în primul rând despre oamenii care trăiesc în municipiul Chișinău, iar oamenii trebuie să aibă un confort elementar.

El a menționat că în multe zone infrastructura este învechită și nu a fost modernizată de ani de zile, rețelele de apeduct și canalizare sunt depășite, au loc scurgeri și întreruperi în livrarea apei, iluminatul public este insuficient, ceea ce afectează siguranța cetățenilor pe timp de noapte. De asemenea, în multe managementul deșeurilor lasă de dorit. Lipsa unei strategii de reciclare și colectare selectivă duce la acumularea de deșeuri, poluând mediul și afectând sănătatea oamenilor. Soluțiile propuse, potrivit lui Vasile Bolea, vor soluționa problemele existente.