logo

Vânzările pe piaţa telefoniei fixe sunt în creştere


https://www.ipn.md/ro/vanzarile-pe-piata-telefoniei-fixe-sunt-in-crestere-7966_1020521.html

În primul trimestru al anului curent, volumul veniturilor obţinute pe piaţa serviciilor de telefonie fixă a crescut cu 4,5%  faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a depăşit cifra de 264 de milioane de lei, transmite IPN cu referire la datele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).

Veniturile SA „Moldtelecom” din vânzarea serviciilor de telefonie fixă au însumat 250 de milioane de lei, iar veniturile înregistrate de ceilalţi furnizori au constituit, respectiv – 14,7 milioane. Venitul mediu lunar per abonat a crescut cu 5,1% şi a totalizat 72,7 lei faţă de primul trimestru al anului 2014.

Pe piaţa serviciilor de telefonie fixă în perioada de raport a continuat diminuarea numărului de abonaţi. Comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, numărul de abonaţi a scăzut cu 7,4 mii şi a totalizat 1,2 milioane. Baza de abonaţi a SA „Moldtelecom” s-a redus cu 6,2 mii şi a însumat 1,092 milioane de abonaţi.

În consecinţă, rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă la 100 de locuitori s-a diminuat, faţă de finalul anului 2014, cu 0,2% şi a constituit 34%. În aceeaşi perioadă, traficul mediu lunar per abonat s-a diminuat cu 10% şi a alcătuit 254 minute (4 ore şi 14 minute).

La finele primului trimestru al anului curent, cota de piaţă a SA „Moldtelecom”, în funcţie de cifra de afaceri, s-a redus cu 0,1%, şi a alcătuit 94,5%.