logo

Vânzările butaşilor de viţă-de-vie vor fi în scădere, producător


https://www.ipn.md/ro/vanzarile-butasilor-de-vita-de-vie-vor-fi-in-scadere-producator-7966_1004274.html

În acest an vânzările de butaşi de viţă-de-vie vor fi în scădere, cu circa 15%, din cauza ninsorilor care au căzut prea devreme anul trecut. Un important producător de butaşi din Străşeni, Vasile Vutcărău, a declarat pentru IPN că deocamdată a vândut 60% din butaşi, comparativ cu alţi ani când vânzările erau de 85-90%. Producătorul spune că mai sunt şanse, deoarece butaşi se mai cumpără şi în aprilie-mai, transmite IPN.

Vasile Vutcărău a spus că în toamnă gerurile au venit prea devreme, din care cauză oamenii nu au putut să-şi cultive pământurile.

Producătorul a făcut referire la datele Ministerului Agriculturii, spunând că anul trecut s-au plantat 2100 hectare de viţă-de-vie, iar anul acesta se vor planta circa 1500 de hectare, întrucât oamenii nu şi-au pregătit terenurile, dar şi pentru că nu au bani.

Vasile Vutcărău a mai spus că preţul la butaşi nu s-a schimbat faţă de anul trecut. Aceştia se dau cu 15-20 de lei bucata.