logo

Valoarea lui Ion Dosca trebuie să fie apreciată şi acasă, Constantin Tampiza


https://www.ipn.md/ro/valoarea-lui-ion-dosca-trebuie-sa-fie-apreciata-si-acasa-7979_1022315.html

Constantin Tampiza, fost ministru al economiei şi al finanţelor, şi fost preşedinte al Federaţiei jocului de dame, îl felicită pe maestrul internaţional Ion Dosca cu ocazia titlului de campion mondial de dame printre veterani şi a spus că valoarea sportivului trebuie apreciată şi acasă, în Republica Moldova.

„De când am fost preşedinte al Federaţiei jocului de dame, l-am susţinut mereu pe Ion Dosca. Şi acum l-am ajutat material, deoarece nu avea cu ce ajunge la campionat. El ne-a adus titlurile de campion de la mai multe competiţii internaţionale, este o valoare pentru Republica Moldova. În ultimul timp, nu înţeleg de ce, dar federaţia de profil acordă prea puţină atenţie acestui om, care munceşte mult şi ne aduce glorie. El trăieşte foarte modest, mereu în căutare de surse de existenţă. E o satisfacţie foarte mare pentru mine că a câştigat şi mereu mă bucur pentru succesele pe care le obţine”, a spus Constantin Tampiza, contactat de IPN.

Acesta a menţionat că îl cunoaşte pe Ion Dosca din adolescenţă, când a participat la primul campionat la jocul de dame printre adulţi. „Atunci, antrenporul principal mi-a zis: „Din băiatul acesta va creşte o valoare”. Însă ţările sărace pun accentul pe jocurile olimpice, iar jocul de dame nu este olimpic. La noi cândva 20% din populaţie juca dame. Acest joc dezvoltă personalitatea, ajută copiii să se dezvolte, eu cândva propuneam ca jocul de şah şi cel de dame să fie introduse în şcoală, cel puţin facultativ”, a menţionat Constantin Tampiza.

Fostul preşedinte al federaţiei a adăugat că înainte practicienii jocului de dame în Republica Moldova erau cele mai mari valori. „Am avut aici şcoli perfecte de joc de dame, în oraşele Chişinău, Tighina, Bălţi. Dar astăzi, practic, am pierdut sportivii. Fetele noastre erau cândva printre primele. Dar fără sprijin, sportivii nu pot continua”, a specificat Constantin Tampiza.

Maestrul internaţional Ion Dosca a cucerit titlul de campion mondial la dame printre veterani. Campionatul a fost organizat în Bulgaria, în perioada 26 august - 3 septembrie. În luna octombrie, maestrul va participa la Campionatul mondial la dame. Acum două săptămâni, Ion Dosca a devenit, pentru a 17-a oară, Campion al Republicii Moldova. În premieră în istoria competiţiilor, Ion Dosca a câştigat campionatul cu full scor, ceea ce presupune că nu a avut nicio înfrângere şi nicio egalitate, învingând în toate partidele.

Ion Dosca este considerat cel mai galonat jucător moldovean. Este deţinător al Cupei URSS (1980 şi 1990), campion al Uniunii Sovietice (1991), varianta rusă, premiant al Campionatelor Mondiale, varianta universală, campion mondial (1999), varianta universală, campion al Statelor Unite ale Americii, varianta pool-checkers (2000). Sportivul are 60 de ani.