Valeriu Zubco va oferi detalii despre demisia sa săptămâna viitoare
https://www.ipn.md/ro/valeriu-zubco-va-oferi-detalii-despre-demisia-sa-saptamana-viitoare-7965_1002824.html
Procuratura Generală confirmă demisia procurorului general Valeriu Zubco. Serviciul de presă al instituţiei precizează că motivele vor fi anunţate într-o conferinţă de presă, săptămâna viitoare, transmite Info-Prim Neo.
Pe demisia procurorului a insistat premierul Vlad Filat şi fracţiunea liberal-democraţilor în Parlament, potrivit cărora Valeriu Zubco poartă răspundere pentru modul defectuos în care Procuratura Generală a acţionat după incidentul tragic din Pădurea Domnească, soldat cu moartea unui om.
Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au decis convocarea în şedinţă extraordinară a Parlamentului, luni, 21 ianuarie, pentru crearea unei comisii de anchetă pe acest caz.