Valeriu Pasat a fost achitat
https://www.ipn.md/ro/valeriu-pasat-a-fost-achitat-7967_976698.html
Fostul ministru al apărării şi director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, a fost achitat joi, 16 iulie, de către Curtea de Apel Chişinău pe ambele capete de acuzare: vânzarea ilegală a 21 de avioane MIG-29 şi armament. Decizia poate fi atacată în instanţa superioară.
Solicitată de Info-Prim Neo, avocata lui Pasat, Janeta Hanganu a spus că sentinţa pronunţată satisface pe deplin cererea avocaţilor. „A fost luată o decizie judiciară, şi nu una politică. La Curtea de Apel au fost demonstrate public probele, faţă de instanţa anterioară, când probele procurorilor au fost prezentate în şedinţă închisă”, a menţionat aceasta. „Instanţa a decis că Valeriu Pasat nu şi-a depăşit atribuţiile atunci când a efectuat tranzacţiile sau le-a monitorizat”, a mai spus Hanganu.
Întrebată dacă Valeriu Pasat intenţionează să ceară despăgubiri sau să acţioneze în judecată pentru încălcarea drepturilor sale, avocata a spus că recent clientul său declara că nu doreşte să persecute pe cineva, ci doar să fie achitat.
Janeta Hanganu a mai comunicat că se aşteaptă ca procurorul să atace decizia pronunţată de Curtea de Apel. Aceasta s-ar putea întâmpla în termen de două luni după emiterea de către Curtea de Apel a hotărârii motivate. Totuşi, ea a spus că instanţei superioare îi va fi greu să ia o decizie diferită de cea a Curţii de Apel, întrucât procesul a durat 1 an, iar mărturiile au fost făcute în şedinţe publice, ceea ce sporeşte credibilitatea şi transparenţa.
Pasat a fost reţinut în martie 2005, fiind acuzat de vânzarea la preţuri mici a 21 de avioane MIG-29 şi a unor sisteme reactive „Uragan”. În ianuarie 2006 a fost condamnat la 10 ani de detenţie. CA l-a achitat pe Pasat în episodul MIG-urilor şi i-a redus pedeapsa la 5 ani de detenţie, iar în mai, CSJ a casat hotărârea CA şi a lăsat în vigoare decizia prin care Pasat a fost condamnat la 10 ani de închisoare. CA a fost obligată să reexamineze cazul. În iulie 2007, a fost amnestiat în episodul în care este acuzat de vânzarea sistemelor reactive „Uragan”. După ce a fost eliberat din arest, el a plecat la Moscova.