logo

Valeriu Ostalep: Găgăuzii au reuşit să se facă auziţi


https://www.ipn.md/ro/valeriu-ostalep-gagauzii-au-reusit-sa-se-faca-auziti-7978_1022145.html

Populaţia din autonomia găgăuză a fost ignorată pe către autorităţile de la Chişinău mai bine de 20 de ani, iar datorită referendumului din anul trecut găgăuzii au reuşit să se facă auziţi. Declaraţia a fost făcută de către directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, Valeriu Ostalep, în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Oamenii din Găgăuzia ştiu ce vor, însă nu au cui spune. 99 la sută din găgăuzi sunt buni statalişti şi optează pentru un stat puternic – Republica Moldova. Dar ei sunt ignoraţi de către autorităţi. Sunt criticaţi pentru că nu cunosc limba română, dar guvernanţii de la Chişinău nu au făcut nimic în acest sens. Prin referendumul din anul trecut găgăuzii au reuşit să se facă auziţi nu doar la Chişinău, dar în SUA şi UE. Sper că cei de la guvernare vor înţelege că trebuie să meargă mai des la Comrat şi la Bălţi”, a declarat Ostalep.

Ostalep susţine că autorităţile centrale trebuie să acodre în special atenţie dezvoltării economice. „Regiunea de Sud a ţării se confruntă cu probleme economice serioase, în special, raioanele Taraclia şi Vulcăneşti. Acolo nu există nicio perspectivă de dezvoltare economică. Nu există un concept pentru dezvoltarea autonomiei găgăuze, pentru că nu are cine să o facă, deoarece la Chişinău nu avem politicieni care să gândească la nivel de stat”, a spus Ostalep.