logo

Valerii Demidețkii: Constituția a fost transformată într-un instrument comod politicienilor


https://www.ipn.md/ro/valerii-demidetkii-constitutia-a-fost-transformata-intr-un-instrument-comod-poli-7978_1043178.html

În ultimii ani, Constituția a fost transformată într-un instrument comod de influență. Au fost adoptate decizii care au fost comode politicienilor, după interesele cărora au fost făcute toate regulile. Declarația aparține jurnalistului Valerii Demidețkii în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Soluții legislative și politice, interne și externe pentru situația de conflict generată de invalidarea alegerilor de la Chișinău”, ediția a 92-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Acum, când la conducere sunt forțele care se numesc democratice, vedem o batjocorire față de Constituție și față de alte legi. Acest lucru ar putea continua un an, doi sau trei din motiv că așa este conjunctura actuală”, spune jurnalistul. El se întreabă dacă aceeași situație creată după nevalidarea alegerilor din Chișinău, s-ar fi întâmplat, dacă în turul doi ajungea candidatul independent Silvia Radu?.

Jurnalistul susține că, spre regret, Moldova a devenit o țară aplecată, dar nu din vina cetățenilor. Totodată, este foarte important ca această aplecare să nu se transforme în ruptură. „Eu întotdeauna am spus că ceea ce îi deosebesc pe politicienii de funcționarii de stat, este că primii trăiesc cu următoarele alegeri, iar cei din urmă cu interesele generației viitoare. Mi-aș dori ca politicienii, indiferent de toate neajunsurile pe care le au, să nu facă așa ca noi să trăim doar cu rezultatele alegerilor, sau a următoarelor alegeri și să facă așa ca Moldova să nu stea aplecată”.

Valerii Demidețkii consideră că oricât de perfectă ar fi legislația, contează cu adevărat cum este implementată. El spune că societatea trebuie să lupte pentru ca politicienii să înțeleagă că există anumite linii roșii pe care nu trebuie să le calce. „Politicienii actuali nu se tem să le încalce, pentru că ei știu că li se va ierta. Societatea trebuie să le spună că așa nu se poate și că trebuie s plece dacă au încălcat. Totul depinde de societate”, a conchis jurnalistul.

Dezbaterea „Soluții legislative și politice, interne și externe pentru situația de conflict generată de invalidarea alegerilor de la Chișinău”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN și Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.