logo

Valeria Biagiotti: Valorificăm excelențele moldovenești chiar și atunci când promovăm Italia


https://www.ipn.md/ro/valeria-biagiotti-valorificam-excelentele-moldovenesti-chiar-si-atunci-cand-8004_1069677.html

Ambasadoarea susține că obiectivul evenimentelor organizate de Ambasada Italiei este acela de a consolida și valorifica relațiile cu Republica Moldova în toate domeniile, precum și să facă cunoscută Italia în Republica Moldova, pornind de la excelențele sale: bucătăria italiană, cultura, designul, muzica. Declarații în acest sens au fost făcute de Ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, într-un video-interviu acordat Agenției de Presă IPN.

Potrivit Valeriei Biagiotti, unele evenimente sunt fixate direct de Ministerul Afacerilor Externe din Italia și se desfășoară concomitent în întreaga rețea diplomatică italiană din lume. „Este și cazul evenimentului care începe astăzi, și anume Săptămâna Bucătăriei Italiene în Lume, în timp ce luna trecută, în octombrie, am celebrat Săptămâna Limbii Italiene în lume, iar în luna martie am sărbătorit Ziua designului italian în lume”, a declarat Valeria Biagiotti.

Chiar și atunci când promovează Italia, inițiativele și proiectele pe care le susține Ambasada Italiei în Republica Moldova au drept scop valorificarea excelențelor moldovenești, cu o atenție și asupra sectorului social.

Un exemplu de promovare a excelențelor moldovenești este implicarea universităților din Chișinău la Ziua designului italian, precum și la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, marcată recent.

Un alt exemplu este organizarea, în cadrul ediției curente a Săptămânii Bucătăriei Italiene în Lume, a unui master-class de preparare a pastelor, care urmează a fi desfășurat într-un centru de plasament pentru copiii aflați în dificultate.

În afară de aceasta, spune șefa misiunii diplomatice, având în vedere relațiile excelente între oamenii din cele două țări, multe din inițiative sunt propuse de unii italieni sau moldoveni, sau de unele organizații ale lor și Ambasada încearcă să le susțină și să le promoveze.

În contextul proiectelor susținute, Valeria Biagiotti, menționează că Italia este bucuroasă să găzduiască, timp de mai mulți ani, un pluton de militari moldoveni în cadrul misiunii KFOR în Kosovo, pentru că are tot interesul să atragă, implice și totodată să susțină acele state care doresc să contribuie la stabilitatea și la pacea atât în Europa, cât și în întreaga lume. „Cu această ocazie aș dori să menționez și colaborarea care există între forțele carabinierilor din Italia și Moldova, iar inițiativele din acest context au fost numeroase, inclusiv prin prezența stabilă a unui consilier italian pe lângă comandamentul general al trupelor de carabinieri din Moldova”, menționează diplomata. De asemenea, recent, Ambasada a organizat cursuri de studiere a limbii italiene pentru carabinierii moldoveni, ceea ce, potrivit Ambasadoarei, va permite să se consolideze și mai mult colaborarea dintre cele două structuri ale carabinierilor din Moldova și Italia.

În altă ordine de idei, Valeria Biagiotti, a remarcat că în calitate de femeie ambasadoare are oportunitatea de a atrage atenția asupra unor teme foarte importante cum ar fi egalitatea de gen sau violența domestică. „Aceasta este o inițiativă pe care încercăm să o promovăm în rândul ambasadoarelor femei prezente în Republica Moldova, din păcate am rămas doar patru, dar participăm cu diferite ocazii la campanii în acest domeniu sau lansăm anumite mesaje”, a mai spus Valeria Biagiotti.

Video-interviul acordat Agenției de presă IPN de către ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, face parte din ciclul „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, sprijinit de Fundația germană Hans Seiddel.