logo

Valentin Guţan: Nu putem afirma că Moldova a ajuns unde a pornit


https://www.ipn.md/ro/valentin-gutan-nu-putem-afirma-ca-moldova-a-ajuns-unde-7978_1036473.html

Ciclu IPN de prezenţe locale dedicat Zilei Independenței
---

Din păcate, nu putem afirma că Republica Moldova a ajuns acolo unde a pornit, făcând comparație cu alte state din componenţa fostei URSS, în special Statele Baltice. E regretabil faptul că nivelul de viață al cetățenilor este destul de jos, iar salariile şi pensiile nu acoperă strictul necesar de care au nevoie oamenii. Este opinia primarului oraşului Cricova, municipiul Chişinău, Valentin Guţan, solicitat de IPN, să aprecieze cei 26 de ani de Independenţă ai Republicii Moldova.


Potrivit lui Valentin Guţan, cauza, pe de o parte, a fost atitudinea superficială a guvernărilor care s-au perindat la putere față de grijile cetățenilor. Pe de altă parte, a fost și lipsa de poziție fermă a cetățenilor asupra acelor fapte care se petreceau în ţară. În viziunea primarului de la Cricova, din cauza acestor circumstanțe, cea mai mare parte a intelectualității a fost nevoită să plece peste hotare ca să se întrețină, ceea ce a lăsat o amprentă negativă asupra dezvoltării statului.

În opinia primarului de Cricova, în prezent, cele mai mari griji ale multor cetățeni din Republica Moldova se referă la problemele curente cotidiene, fără a avea posibilitate să se ocupe de dezvoltare şi de viitor. Potrivit lui Valentin Guţan, în Republica Moldova, societatea rămâne divizată pe criterii etice şi politice, deoarece nu există o forță care i-ar uni și ar pune accentul pe rezolvarea problemelor statale în ansamblu, și nu de grup, cum se întâmplă în prezent.

Edilul comunei Cricova afirmă că pentru societate moldovenească, cât și pentru Republica Moldova ca stat, este acceptabil modelul european de dezvoltare. Acest fapt, remarcă Valentin Guţan, este confirmat în practică de concetățenii care sunt plecaţi în mai multe țări ale Europei, acolo, unde nivelul de trai este cu mult mai ridicat, modul de a gândi este mai liber, mai democratic, dar şi oamenii nu sunt indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jur.

Valentin Guţan spune că îşi doreşte ca următoarele aniversări ale Independenţei să fie de cotitură în istoria statului nostru, spre o ţară independentă şi întregită, cu o economie bine dezvoltată.
---

Valentin Guţan, este la al şaptelea mandat de primar în oraşul Cricova, municipiul Chişinău.  A devenit primar de Cricova la vârsta de 27 de ani.